EXCLUSIV Klaus Iohannis pleacă în Florida unde şi-a botezat finuţa
Klaus Iohannis şi-a dat ieri demisia din funcţia de primar al Sibiului, iar până pe 22 decembrie, când va depune jurământul ca nou preşedinte al României, e liber de sarcini. În aşteptarea învestiturii oficiale, acesta a decis să-şi încarce bateriile în Palm Beach, Florida, între 4 şi 11 decembrie.
Unii se întreabă probabil de ce „germanofilul” a ales tocmai această destinaţie, iar alţii au dezvoltat o adevărată teorie a conspiraţiei. S-a spus că urmează să se vadă în secret cu Barack Obama, preşedintele SUA, şi cu alţi lideri americani importanţi. Nimic mai fals. Marius Vecerdea, finul preşedintelui, ne spune adevăratele motive pentru care primul om din stat zboară pe coasta Atlanticului.
„Klaus Iohannis merge în Palm Beach aproape în fiecare an, de când este primar. Acolo s-a produs de fapt şi marea apropiere dintre noi. Mai exact, în vara lui 2010, mi-a spus că nu poate să vină la antrenament în următoarele două săptămâni pentru că merge în vacanţă. L-am întrebat unde, iar el mi-a spus scurt: SUA. Din nou, l-am întrebat unde, iar el mi-a spus: Florida. Nici atunci n-a vrut să detalieze şi l-am mai întrebat o dată unde, iar el mi-a spus: Palm Beach. Culmea, acolo trebuia să merg şi eu în aceeaşi zi pentru că soţia mea urma să nască primul nostru copil la o clinică din Palm Beach. I-am spus că nu anulăm orele de tenis şi ne vedem pe teren în SUA. Şi aşa a şi fost. După tenis l-am dus la spital s-o vadă pe fetiţa mea şi atunci l-am pus în faţa faptului împlinit. Eu şi soţia mea, care e de origine slovacă, hotărâsem de mult să botezăm copilul în religia ei, evanghelică, din întâmplarea şi religia lui Iohannis. I-am spus că nu cunoaştem alt naş evanghelic şi nu ne poate refuza. A acceptat şi a botezat-o pe cea mică”, ne-a povestit ruda preşedintelui.
Cuplul prezidenţial preferă America şi se relaxează acolo ori de câte ori are ocazia. În urmă cu câţiva ani, Klaus Iohannis (55 de ani) şi soţia sa Carmen (54 de ani)au fost în vacanţă în Caraibe, în Republica Dominicană, în Bahamas, dar şi în alte insuliţe exotice.
Palm Beach e staţiune de lux
Destinaţia aleasă de preşedinte este de fapt o staţiune de lux, unde predomină hotelurile exclusiviste, resorturile de cinci stele, terenurile de golf şi yacht-urile de milioane de euro. Pe preşedintele Iohannis îl aşteaptă aici 26 de grade C, spre deosebire de cele 0 grade şi zăpada de la Bucureşti.