Exerciţiul “Seism 2018”:simulare de incendiu la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa

Ultima actualizare:

    Pacienții evacuați din spitalul Nicolae Malaxa au fost duși pentru început în corturile de prim-ajutor amplasate în curte
Pacienții evacuați din spitalul Nicolae Malaxa au fost duși pentru început în corturile de prim-ajutor amplasate în curte

Exercițiul”Seism 2018”a continuat cu simularea evacuării unei unități medicale bucureștene, noaptea, în urma unui incendiu de proporții. A fost ales Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, de unde au trebuit relocați aproximativ 65 de pacienți.

”Arde Malaxa”. Alarma s-a dat în jurul orei 23.00! Au fost mobilizate forțe din toate structurile de salvare și intervenție ale statului român sprijinite de echipaje ale administratorilor de utilități. Potrivit organizatorilor este vorba de simularea cea mai complexă din cadrul exercițiului”Seism 2018”.”Intervenția a durat până la ora 2.00 și a fost un succes.Peste 30 de echipaje au venit la apel, s-au mobilizat echipaje de stingere, descarcerare, ambulanțe SMURD, autoscări și, având în vedere numărul mare de victime, s-a impus și operaționalizarea unui spital mobil”, ne-a declarat Daniel Vasile, reprezentantul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Scenariul exercițiului ”Seism 2018”, incendiu la spital

Au fost evacuate 65 de persoane care au fost duse în curte unde au fost triate în corturi speciale de prim-ajutor. Cele mai grave cazuri au fost preluate de autospeciale pentru victime multiple și transportate la spitalul mobil ridicat într-o parcare, la câteva sute de metri.

Exercițiul”Seism 2018”a inclus în simularea incendiului de la Spitalul Nicolae Malaxa și evacuarea pacienților cu avionul, spre spitale din alte localități
Exercițiul”Seism 2018”a inclus în simularea incendiului de la Spitalul Nicolae Malaxa și evacuarea pacienților cu avionul, spre spitale din alte localități

După realizarea evaluării medicale, 29 de victime au fost transportate duse la aeroport, de unde, cu aeronave militare ai ajuns la unități medicale din Iași și Timișoara.

Baza 90 de transport aerian este în cazul unui dezastru real locul din care vor fi transportați la spitalele din străinătate mulți răniți din România. În cazul acestui exercițiu, în ajutorul autorităților noastre au venit Slovacia, Suedia și Israel care au trimis în țară trei aeronave.

“Scenariul arată că toate spitalele care funcţionează în Bucureşti în contextul cutremurului sunt pline, aşa că cei care sunt evacuaţi sunt duşi în prima fază la punctele mobile. Dacă sunt unii grav şi trebuie neapărat internaţi, vor fi evacuaţi la alt centru”a explicat scenariul pentru știrileprotv.ro, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, coordonatorul exercițiului.

”Seism 2018”, pană de curent după incendiul de la spital

Simularea a continuat cu o pană de curent la nivelul spitalului

 “S-a intervenit cu cei de la ENEL cu o sursă care se află în zonă, dispusă în permanenţă pentru o astfel de situaţie. Aceştia practic au legat spitalul la o sursă de electricitate autonomă.”a povestit viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu:

Exercițiul”Seism2018”a început pe 13 octombrie, când, conform scenariului, în România a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,5 pe scara Richter, urmat de mai multe replici. Zona Capitalei a fost cea mai afectată, înregistrându-se peste 3000 de morți și 10.000 de răniți.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image