Factura la căldură, în bloc reabilitat, cu 40% mai mică

Ultima actualizare:

    Dimitrie Leu este  administrator la scara reabilitată a aceluiaşi bloc. Constantin Sanda este  administrator la blocul  nereabilitat de pe strada  Maşina de Pâine nr. 23
Dimitrie Leu este administrator la scara reabilitată a aceluiaşi bloc. Constantin Sanda este administrator la blocul nereabilitat de pe strada Maşina de Pâine nr. 23

Iarna aproape că a trecut, însă efectele devastatoare ale frigului abia acum se văd. Facturile la căldură pe luna februarie au început să fie afişate, iar românii îşi pun mâinile-n cap atunci când le văd. În Bucureşti, numai cine are bloc reabilitat termic se poate considera fericit. Aici, „nota de plată" pentru energia termică consumată este şi cu aproape 40% mai mică.

Pe strada Maşina de Pâine din sectorul 2 al Capitalei, locatarii blocului 23B se felicită. Şi-au reabilitat termic imobilul şi acum le râd în nas vecinilor de la 23A.

„Deşi iarna asta a fost mai grea decât cea de anul trecut, aici socotind şi scumpirea gigacaloriei, facturile noastre sunt cu aproximativ 30-40% mai mici decât cele ale vecinilor care nu au apucat să anvelopeze imobilul", ne-a declarat Dimitrie Leu, administratorul blocului.

Tristeţe mare la scara vecină! „Niciodată nu au fost facturi atât de mari. Trebuia să punem şi noi polistiren şi termopane pe bloc. Uite la ăştia de lângă, ce bine le-a mers", se plânge nea Constantin, administratorul celorlalţi.

Potrivit unei analize a celei mai marie asociaţii de proprietari, „Liga Habitat", preţul gigcaloriei s-a majorat, în Bucureşti, faţă de anul trecut în luna februarie, cu aproximativ 40%, ajungând la 169 de lei. În plus, consumul de căldură a fost mai mare deoarece mercurul din termometre a coborât şi sub minus 20 de grade.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Braşov- 260 de lei, căldura la 2 camere

În Braşov, costul întreţinerii diferă în funţcie de cartier. Cele mai ridicate facturi pe luna februarie au venit în zonele Astra şi Răcădău. Mai fericiţi sunt braşovenii care locuiesc în cartierele Tractorul, Florilor şi zona Triaj.

În medie, braşovenii care locuiesc în apartamente cu două camere au de plătit 260 de lei pentru căldură, în vreme ce la trei camere încălzirea ajunge la 280-330 de lei pentru o familie formată din trei persoane.

Constanţa- Încălzirea, serviciu de lux

Panică pe malul mării. Iarna nu e anotimpul preferat al constănţenilor, întrucât facturile la încălzire sunt printre cele mai piperate din ţară.

Pe luna februarie, o familie formată din două persoane care locuieşte într-un apartament cu două camere trebuie să plătească până la 430 lei. La trei camere, încălzirea sare de 480 de lei, iar dacă mai adăugăm celelalte utilităţi, întreţinerea poate ajunge la 720-750 lei. Pe ianuarie, facturile au fost mai mici cu 15%

Iaşi- Factură-record: 800 de lei

Ieşenii care şi-au închis repartitoarele au dârdâit serios în această iarnă. Cei care n-au vrut să stea în frig sunt nevoiţi acu să suporte preţul acestui „lux".

Căldura îi costă peste 410 lei pe ieşenii care stau în apartamente cu trei camere şi, în medie, 330 de lei pe cei care locuiesc în apartamente cu două camere. O familie formată din patru persoane din centrul oraşului s-a trezit cu o factură-record pe februarie, adică 800 de lei la un apartament cu 3 camere.

Timişoara- Mai mult cu 30% decât în ianuarie

Timişorenii au de plată, nu glumă. În februarie, cea mai mare parte a veniturilor lor se va duce pe întreţinere şi mâncare. La apartamentele cu două camere, dările la bloc sar de 550 de lei, în vreme ce familiile care stau în apartamente cu trei camere au de plată şi facturi de 650-700 de lei.

Aceste costuri reprezintă atât căldura şi apa caldă, dar şi costurile cu gunoiul menajer, lumina pe scară şi onorariul personalului de la bloc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net