Familia lui Copos, la pământ: «Suntem distruşi fără el, e din ce în ce mai greu»

Ultima actualizare:

    George Copos
George Copos

George Copos nu s-a acomodat cu viaţa din penitenciar şi surse din închisoare au povestit că fostul patron Rapid plânge încontinuu. Mai mult, Copos a izbucnit în lacrimi joi, cand a fost dus la tribunal în Dosarul Loteria.

La fel de afectată de situaţie e şi soţia omului de afaceri, Cristiana Copos, care a recunoscut, pentru ziarulring.ro, că şi ea şi fiica ei, Alexandra, trec prin clipe grele.

"Suntem şocaţi şi eu, şi fiica mea. Este un moment foarte dificil pentru noi şi sperăm că George va fi tare. Suntem distruşi atât el, cât şi noi. Este normal să izbucneşti în plâns după atâtea zile în care ai stat închis şi nu i-ai văzut pe cei dragi. Îl aşteptăm acasă din tot sufletul şi cât mai repede. Ne este greu fără el", a comentat femeia.

Cristiana şi Alexandra au fost surprinse la scurt timp după condamnarea din Dosarul Transferilor, ambele încercănate şi triste.

Cristina Copos, împreună cu fiica ei,  Alexandra. Ambele sunt triste şi încercănate (Fotografii:CAPS)
Cristina Copos, împreună cu fiica ei, Alexandra. Ambele sunt triste şi încercănate (Fotografii:CAPS)

După condamnarea primită în "Dosarul Transferurilor", frâiele afacerilor derulate de George Copos au fost preluate de Alexandra, fiica fostului patron rapidist.

"Toate afacerile au fost preluate de fiica mea. Ea se ocupă de tot, însă merge din ce în ce mai greu fără George. Mai avem doar 820 de de angajaţi în condiţiile în care am avut cu câteva sute mai mulţi. Nu este un moment prielnic nici pentru familia noastră şi nici pentru afaceri", a mai spus Cristiana Copos.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
curatare panouri fotovoltaice jpg
MCZoPTQ0MCZoYXNoPTM1YjFiM2E5NzRmZjIwZmJmNjdhOTAwYjc3NTZmZjZl thumb jpg
bani multi pensie jpg
Roman Forum in Zadar, Croatia (48607823862) jpg
Podul Prieteniei, gigantul de care ruşii aveau nevoie ca de aer jpeg
doctor istock jpg
rusalii 2015 jpeg
ploaie vijelie 0 jpeg
image
image