Fetele lui Vadim au câştigat 63.000 € de pe urma tatălui
Sute de ani de istorie zbuciumată a omenirii, strânşi laolaltă de ilustrul lor tată în lucrări rare şi documente-unicat, s-au evaporat în trei ore într-o seară de noiembrie, în sala de conferinţe a unui hotel de lux. Lidia şi Eugenia Vadim Tudor s-au ales cu 63.020 de euro după vânzarea la licitaţie a bunurilor pe care fostul politician le-a strâns într-o viaţă.
Fiicele lui Vadim Tudor au făcut curăţenie generală în casa tatălui lor din cartierul bucureştean Cotroceni şi s-au ales cu peste 63.000 de euro. Bunurile care au aparţinut regretatului scriitor s-au vândut ca pâinea caldă, marţi seară, în cadrul unei licitaţii. Peste 200 de iubitori ai artei, comercianţi de piese rare ori simpatizanţi ai “Tribunului” au licitat pentru 65% din colecţie. Exponatele care au rămas nevândute în cadrul evenimentului mai pot fi cumpărate în următoarele 12 zile, însă la preţ mai mare.
Dacă nici în acest interval bunurile nu-şi vor găsi cumpărători, ele pot fi expuse la vânzare în magazinul casei de licitaţii sau restituite familiei. Înainte de eveniment, fetele şi soţia lui Vadim sperau să obţină circa 60.000 de euro de pe urma moştenirii culturale a celui care le-a fost tată şi soţ. „A fost un eveniment cu consecinţe fireşti pentru tematica şi momentul licitaţiei.
Nu am vorbit cu membrii familiei, dar, având în vedere suma strânsă, cred că speranţele lor s-au confirmat”, ne-a spus Valeriu Sângeorzan, director de marketing al casei de licitaţii Artmark. Cel mai mare interes au stârnit cărţile rare aflate în colecţia privată a “Tribunului”. Deşi au avut preţuri de pornire de 35-40 de euro, multe exemplare s-au vândut cu 800-1.000 de euro. Cel mai scump exponat a fost un document ce conţine trei semnături olografe ale lui Napoleon Bonaparte (7.000 de euro). Deşi cele două fete s-au ferit să apară în public în această perioadă, intuind că se vor afla în centrul atenţiei, nu trebuie să privim scoaterea la mezat a bunurilor lor ca pe o trădare. Obiectele colecţionate cu atâta migală de tatăl lor au ajuns sau urmează să ajungă la oameni de nădejde. Arta e destinată celor care ştiu s-o aprecieze şi să se bucure de ea.
Andreea Esca a cumpărat o scrisoare a lui George Enescu
Prezentatoarea tv Andreea Esca şi soţul ei, Alexandre Eram, au fost la licitaţie pentru a vedea impresionanta colecţie a lui Vadim. Cei doi au licitat şi au achiziţionat un bilet de mulţumire scris de compozitorul George Enescu şi adresat unei contese franceze, pentru suma de 150 de euro. Esca a licitat şi pentru o fotografie care o înfăţişează pe Regina Maria (600 de euro). „Sunt lucruri speciale şi eu nu sunt neapărato colecţionară, dar îmi place să le cumpăr pentru a le oferi mai departe cadou unor oameni speciali”, a spus Esca.
Scumpe la licitaţie, chilipiruri pe ebay.com
Multe obiecte din colecţia lui Vadim s-au vândut cu sume astronomice pentru un om de rând. Însă chiar şi colecţionarilor ar trebui să le dea de gândit faptul că, pe site-ul ebay.com, piese similare se vând la preţuri mult mai mici. De exemplu, un poster al actriţei Brigitte Bardot, cu autograful ei, s-a vândut la licitaţie cu 50 de euro. Acelaşi afiş costă 7 euro pe ebay. Un poster cu Sophia Loren, cu autograf, a fost cumpărat la licitaţie cu 100 de euro. Pe ebay, un poster similar costă 34 de euro.