Fiica „secretă” a lui George Copos e campioană la călărie. Daria Copos, fata din a doua căsătorie a magnatului, are 13 ani

La 13 ani, Daria Copos face parte din lotul naţional de echitaţie, este multiplă campioană la categoria ei de vârstă şi medaliată cu aur alături de echipa „tricoloră” la diverse Grand Prix-uri şi la Cupa Naţiunilor.

Daria, alături de părinţi,  după o victorie. FOTO: Arhivă personală
Daria, alături de părinţi, după o victorie. FOTO: Arhivă personală

Se spune că aşchia nu sare departe de trunchi, iar Daria Copos, fiica fostului acţionar rapidist , George Copos, o demonstrează. Dacă părintele a făcut performanţă la fotbal, fata e pe cai mari! Şi la propriu, şi la figurat! La doar 13 ani, Daria, multiplă medaliată cu aur la diverse competiţii europene la echitaţie, şi-a stabilit deja obiectivul în sport. „Visul meu e să reprezint România la Jocurile Olimpice. Ştiu că am voinţă, iar cu ajutorul oamenilor care sunt lângă mine şi mă susţin, voi putea ajunge la acest vis. E ţelul meu în sport. Când reprezint România sunt foarte mândră, mă simt incredibil. Când am început sportul acesta, dacă mi-ar fi spus cineva că la 13 ani voi reprezenta România, nici nu credeam. E un sentiment unic”, a mărturisit Daria Copos pentru Sports Net. 

Daria, în acţiune  în timpul unui concurs
Daria, în acţiune în timpul unui concurs
Sportiva îşi sărută  mereu caii
Sportiva îşi sărută mereu caii

Deşi e doar o copilă, Daria face sacrificii pentru visul ei. De altfel, ea recunoaşte că petrece mai mult timp cu caii, decât cu prietenii şi colegii de la şcoală. „Am trei cai, două iepe, Campari şi Argentina şi un armăsar: Castigo. În fiecare zi fac antrenament cu fiecare. Mereu încerc să petrec cât mai mult timp cu ei, pe lângă sport vreau să am şi o conexiune cu ei. Nu prea petrec timp cu prietenii de la şcoală, petrec mai mult timp cu caii mei, nu am timp de multe lucruri”, mărturiseşte multipla campioană la echitaţie. Ea recunoaşte, glumind, că „iepele sunt mai îndrăzneţe şi mai fiţoase. Eu zic că semănăm un pic”. 

«Îi pup mai des pe cai decât pe părinţi»

Chiar dacă părinţii săi, Elena şi George Copos, nu s-au urcat niciodată pe un cal, o susţin în tot ce face. „Părinţii nu au nicio legătură cu echitaţia, mă susţin, caii sunt ca nişte nepoţi pentru ei. Nu s-au urcat niciodată pe cai şi nici nu cred că o vor face”, mărturiseşte, puţin amuzată, micuţa sportivă. E demonstrat că în echitaţie e foarte importantă legătura dintre sportiv şi cal. Daria recunoaşte că nu de puţine ori animalele ei îi sunt refugiu, iar iapa Campari, în vârstă de 16 ani, îi e ca o soră mai mare. „Campari este experimentată, m-a ajutat să învăţ bazele săriturilor, a fost învăţătoarea mea, nu m-a taxat niciodată. Este obişnuită cu mine, mă vede zilnic, suntem ca două surori. Când vin la ea ştie că îi dau morcovi sau alte recompense. Uneori o enervez cu toţi pupicii, dar mă suportă. Vorbesc des cu ea, când sunt tristă mă duc la ea în boxă, îmi pun fân pe jos şi stau cât mănâncă, mă încarcă cu energie pozitivă.

Daria şi cel mai important titlu,  cucerit la Linz
Daria şi cel mai important titlu, cucerit la Linz
Campari îi este ca  o soră mai mare Dariei
Campari îi este ca o soră mai mare Dariei

O pup pe Campari mai des decât pe părinţi, simt un confort când o pup, uit de tot ce se întâmplă în jurul meu”, a mai povestit cea care în scurt timp a ajuns componentă a lotului naţional. Aventura în echitaţie a Dariei Copos a început pe când avea doar 9 ani. Timp de doi ani a fost vorba despre agrement, apoi, din 2022, a luat în serios ideea de performanţă. Iar saltul a fost fulminant, ajungând ca în doar doi ani, să facă parte din echipa naţională a României, alături de care a câştigat locul 1 la Grand Prix-ul de la Linz (2024), locul 1 la Cupa Naţiunilor (Samorin, Slovacia, 2024), precum şi titlul de campioană naţională la copii 2 (2024), Cupa României la copii 2 (2023 şi 2024) şi Cupa Federaţiei (2023). „Aveam emoţii mari la început, acum 2-3 ani, m-am acomodat, mă liniştesc caii mei, am încredere în ei, dar ce emoţii mai simt, că sunt fireşti, le stăpânesc. Înainte de cursă doar îi mângâi pe cai şi iau din energia lor, să fim conectaţi. Caii mei ştiu ce au de făcut când intră în concurs”, a mai povestit micuţa campioană.

George Copos a divorţat în 2017 pentru Elena

George şi Cristiana Copos  au divorţat după 36 de ani
George şi Cristiana Copos au divorţat după 36 de ani

Povestea de dragoste dintre Elena şi George Copos a început în 2006, iar în 2011 s-a născut Daria. Din iubire pentru Elena, omul de afaceri a divorţat în 2017, după 36 de ani, de Cristiana, cea cu care a întemeiat un adevărat imperiu financiar. Cei doi au împreună o fiică, Alexandra, acum în vârstă de 38 de ani, care conduce, acum, o mare parte din afaceri. George Copos (71 de ani) s-a căsătorit cu Elena (45 de ani) la scurt timp după divorţ, cei doi locuind împreună cu fiica lor, Daria. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate william george charlotte louis jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
atac de cord Pixabay jpg
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
focul de artificii a atras mii de oradeni in centrul orasului foto mihai jurca n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net