Filmul incendiului de la "Matei Balș". 5 morți, 120 de persoane evacuate, pompierii au intervenit cu 24 de echipaje

Ultima actualizare:

    Un incendiu de proporții a avut loc vineri dimineață la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș
Un incendiu de proporții a avut loc vineri dimineață la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș

Un incendiu de proporții a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 05.00, la Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" din Capitală. 120 de pacienți, toți cu forme medii sau severe de coronavirus și care au nevoie de oxigen, au fost evacuați și transportați către alte spitale din București. 5 persoane au murit, 3 au fost găsite carbonizate atunci când au sosit pompierii, iar o a patra, o femeie de 80 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată. Iată întregul film al incendiului. Cea de-a cincea persoană a fost găsită carbonizată într-o toaletă a spitalului.

Vineri, 29 ianuarie, un incendiu puternic a avut loc la Institutul Matei Balș, acolo unde sunt tratați peste 100 de pacienți cu forme medii și severe de coronavirus. Printre cei internați în momentul producerii incendiului se număra și actorul Toni Grecu, cunoscut pentru activitatea sa din cadrul grupului Divertis. El a fost transferat către un alt spital, alături de ceilalți pacienți. 

Primul apel la 112 privind flăcările care mistuiau spitalul a fost recepționat la ora 5.03 dimineața, potrivit mărturiilor lui Raed Arafat. La mai puțin de 10 minute de la apel, în curtea spitalului se afla deja prima echipă de pompieri pregătită să intervină. În jurul orei 7, incendiul a fost lichidat în totalitate. "La ora 5.03 incendiul a fost anunțat prin apel la 112, la 5.13 a fost pimul echipaj sosit, iar la 5.14 a fost declanșat planul roșu. La acest moment, intervenția este finalizată, nu mai sunt persoane de evacuat", a declarat Raed Arafat la ora 07.15. "Rămâne problema celor care vor investiga cauzele incendiului, asupra cărora nu vom specula. În afară de cei 4 decedați, nu există persoane care au suferit probleme grave din cauza incendiului. Nu mai avem pacienți cu arsuri", a continuat acesta. 

Pompierii au intervenit în interior și exterior cu 24 de echipaje, patru descarcerări și 10 microbuze pentru transport persoane. Medicul Bogdan Oprița a spus că au fost 38 echipaje de prim ajutor, șase de terapie mobilă, cinci de victime multiple.

5 pacienți au murit în incendiul de la Institutul "Matei Balș"

Patru pacienţi au murit, trei fiind deja găsiţi decedaţi de echipele de intervenţie, iar o a patra persoană nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Patru saloane au ars, însă toată clădirea a fost afectată de fum. Cea de-a cincea persoană a fost găsită carbonizată în una dintre toaletele spitalului.

Clădirea care a ars a fost construită în 1953 și a fost modernizată. Clădirea avea avizele necesare, iar cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie, a precizat Raed Arafat.  Faptul că institutul deținea toate avizele necesare a fost confirmat și de doctorul Streinu-Cercel, fostul manager al Instutului Matei Balș. 

Sursa declanșării incendiului. Declarația lui Vlad Voiculescu și ipoteza pompierilor

O pistă a pompierilor este o sursă alternativă de încălzire, o aerotermă, care ar fi declanșat incenddiul, însă această ipoteză nu a fost confirmată momentan. 

„Momentan nu este clar. Vin de la Matei Balş am văzut clădirea. Evident că a fost un incendiu violent. (...) Sunt 2 piste: o problemă punctuală, o greşeală individuală (...) datoria noastră este să ne uităm la greşelile de sistem. Aştept să văd rapoartele de control care s-au făcut, am cerut toate aceste rapoarte din ultimele 6 luni”, a declarat Ministrul Sănătăţii.

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul "Matei Balș"

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi. Procurorii se află deja la faţa locului şi au început cercetările, potrivit reprezentanţilor Parchetului.

Unde pot suna rudele pacienților internați în spital

Două linii telefonice la care pot suna rudele bolnavilor de la Institutul Matei Balș au fost deschise, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Anunțul vine în condițiile în care rudele pacienților evacuați nu știu încă nimic despre situația acestora, unde au fost transferați și care este starea lor.

DSU anunță că la acest moment sunt operaționalizate două linii telefonice unde aparținătorii pot afla informații despre noua locație unde au fost relocați pacienții evacuați în urma incendiului de la Institutul Matei Balș din Capitală.

Cele două numere disponibile pentru rude sunt:

  • 021.2069398
  • 021.2648515

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net