Fiul lui Quintus a venit din Germania să-şi conducă tatăl pe ultimul drum

Fiul lui Quintus a venit din Germania să-şi conducă tatăl pe ultimul drum

Ultima actualizare:

    Viorica Quintus, extrem  de afectată, a fost sprijinită de fiul Răzvan şi de Ludovic OrbanFoto: Laura Petrescu
Viorica Quintus, extrem de afectată, a fost sprijinită de fiul Răzvan şi de Ludovic OrbanFoto: Laura Petrescu

Mircea Ionescu Quintus (100 de ani) a fost condus pe ultimul drum, luni, de familie, cunoştinţe şi oameni politici. Seniorul liberal, iubit de toată lumea, a fost înhumat în cavoul familiei din Cimitirul Viişoara din Ploieşti.

Încă de la primele ore ale dimineţii, curtea Bisericii Buna Vestire, locul unde a fost adus sicriul cu trupul preşedintelui de onoare al PNL,  a devenit neîncăpătoare. Toţi au vrut să-şi ia rămas bun de la cel care a fost atât de iubit de oameni. Au fost alături de familie vicepremierul României, Graţiela Gavrilescu, care a ieşit din lăcaşul de cult cu lacrimi în ochi, Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi autorităţi publice locale şi oameni politici din alte judeţe.


    Mircea Ionescu Quintus s-a stins din viaţă vineri, la 100 de aniFoto: Laura Petrescu
Mircea Ionescu Quintus s-a stins din viaţă vineri, la 100 de aniFoto: Laura Petrescu

Duminică seară, a sosit în ţară şi fiul liberalului, Răzvan Quintus (58 de ani), care a fost şi el prezent la slujba de înmormântare. Acesta este managerul economic al Clinicii Universitare din Munchen şi nu a putut pleca din Germania imediat după ce a primit vestea tragică. 

Slujba a început luni la ora 12.00, iar apoi cortegiul funerar a plecat spre casa lui Mircea Ionescu Quintus. Următorul popas a fost făcut la Muzeul de Artă, clădire în care a trăit o vreme familia Quintus, iar apoi a fost donată, iar după oprirea la Prefectura Prahova cortegiul a mers direct la cimitir.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bani portofel jpg
ploaie freepik jpg
ulei tigaie istock jpg
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
image
image