Flaviu şi Ricky, doi «fraţi întru talent»: «Un român şi un ţigan se pot înţelege»
Un român dansând ţigăneşte şi un ţigan pasionat de electro au realizat unul dintre numele cele mai aclamate la „Dansez pentru tine".
Pe cei doi concurenţi îi uneşte „pasiunea pentru dans. Am venit să demonstrăm că un român şi un ţigan se pot înţelege. Iar dacă se înţeleg în dans, se pot înţelege şi în societate", au declarat ei înainte de a urca pe scenă.
„Am găsit nişte ţigănuşi care făceau nişte dansuri pe ritmuri deosebite. Directorul şcolii lui Ricky m-a chemat să fac coregrafie, iar el m-a surprins că era pasionat de electro", a povestit Flaviu modul în care cei doi s-au cunoscut.
„La dansul ţigănesc mă atrage ritmul. Am urmărit pe YouTube, dar am vrut să învăţ de la ansambluri ţigăneşti. Trebuie însă să umbli un pic pentru a găsi pe cineva «meseriaş»", a mai spus „jumătatea românească" a grupului.
Cei doi au ieşit dintr-o căruţă cu coviltir, simbol al originii unuia şi al pasiunii celuilalt. Primul a evoluat Ricky, al cărui număr de breakdance a încântat publicul. Dacă acesta a dansat solo, Flaviu a avut „companie": şase fete purtând fuste largi, numai bune pentru a acompania un dans pe muzică ţigănească.
„Ce-au făcut cu atâtea fete în căruţă?", a fost curios să afle Andi. „A fost echilibrat momentul. Ricky a primit aprecierile juriului, Flaviu - pe cele ale fetelor din căruţă", a continuat el pe acelaşi ton de glumă. „Mie mi-au plăcut. Momentul lor a fost foarte bun", a mărturisit Andra. „Ricky dansează mai bine. Puteai să îl susţii, să te implici mai mult", a găsit Mihai Petre şi ceva de criticat.