Focar de coronavirus în Galați! 20 de angajați ai unui cămin au fost testați pozitiv

Ultima actualizare:

    Un nou focar de coronavirus într-o instituțieFoto: Monitorul de Galati
Un nou focar de coronavirus într-o instituțieFoto: Monitorul de Galati

Focar de coronavirus la un cămin pentru persoane cu dizabilităţi din Galaţi. 20 de angajați au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus.

20 din cei 51 de angajaţi ai unui centru pentru persoane cu dizabilități din Galați au fost depistați cu coronavirus, dar sunt asimptomatici. Cei 39 de beneficiari, cu vârste între 18 și 40 de ani, nu au simptome, dar vor fi şi ei testaţi, a informat Monitorul de Galați.Căminul e în carantină de miercuri, 17 iunie. O angajată ar fi adus infecția în cămin fără să ştie că e bolnavă, a explicat Tania Calcan, purtător de cuvânt la Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galaţi.

„În cursul zilei vor fi testaţi restul angajaţilor şi toţi beneficiarii din centru. În centru sunt persoane adulte, cu vârsta între 18 şi 40 de ani, tineri, încadrate în grad de handicap”, a susținut Tania Calcan, purtător de cuvânt DJASPC Galaţi.

„Toţi cei 20 de bolnavi de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru persoane cu Dizabilităţi numărul 1 sunt asimptomatici şi au o stare bună”, a explicat Liliana Iordăchescu, de la Direcția de Sănătate Publică Galaţi.

La nivelul Prefecturii Galaţi s-a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a decis suplimentarea numărului şi schimbarea turelor cadrelor medicale, prin transferul de la alte instituţii de către administratorul căminului. Se va instala un cort de către ISU pentru asigurarea circuitului.

Acest focar este al treilea care izbucneşte într-un cămin de îngrijire din Galaţi. Primele două au evoluat în cămine de îngrijire a bătrânilor şi, de la începutul epidemiei, din acele cămine, au murit 64 de persoane, 63 beneficiari şi un angajat, potrivit sursei anterior menționate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net