Focar de Covid-19 la Spitalul CFR din Timișoara din cauza unei asistente care nu credea în coronavirus

Ultima actualizare:

    O asistentă de la Spitalul CFR Timișoara a refuzat să respecte regulile de protecție și a infectat mai mulți pacienți și cadre medicale
O asistentă de la Spitalul CFR Timișoara a refuzat să respecte regulile de protecție și a infectat mai mulți pacienți și cadre medicale

O asistentă de la Spitalul CFR din Timișoara testată pozitiv cu noul coronavirus la începutul lunii iulie a fost la originea unui adevărat focar de Covid-19 în spital. În total au fost testate pozitiv opt persoane, dintre care patru cadre medicale și patru pacienți. Totul, pentru că asistenta nu credea în coronavirus și a refuzat să respecte măsurile de protecție.

Asistenta care a fost depistată cu Covid-19 la început de iulie, la Spitalul CFR Timișoara, a fost externată de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, la cerere, zilele trecute, fiind asimptomatică și urmând să stea în izolare la domiciliu.

Asistenta va fi cercetată disciplinar și este posibil să i se facă și plângere penală pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, a transmi managerul Spitalului CFR Timișoara, doctorul Stela Iurciuc, într-un comunicat postat pe site-ul unității sanitare.

86 de cadre medicale și pacienți au fost testați pentru Covid-19

Conducerea spitalului a demarat o anchetă epidemiologică după testarea primei asistente. Au fost testate 86 de cadre medicale și pacienți, iar în total au fost depistate (incluzând prima asistentă depistată) opt persoane cu Covid-19: patru cadre medicale și patru pacienți.

„S-a încheiat ancheta epidemiologică și considerăm că focarul de infecție a fost stins. Au fost testate 86 cadre medicale și pacienți (13 pacienți din cele 86 de persoane testate) implicați în această anchetă, iar în prezent au fost confirmate patru asistente medicale, prima, cea de săptămâna trecută, pacienta zero, și încă trei asistente medicale, și patru pacienți. Sunt patru pacienți depistați pozitiv, asimptomatici, care rămân în continuare sub supraveghere medicală, în pavilionul dedicat Covid din spitalul nostru. Considerăm că a fost stins acest focar de infecție. Au fost testate cadre medicale și pacienți implicați în ancheta epidemiologică. Asistentele sunt în izolare la domiciliu”, au declarat reprezentanții spitalului pentru TION.

Citește și:

Număr record de cazuri noi de Covid-19 în România! Mesajul autorităților

Ministrul Sănătăţii: ”Rata de transmitere a Covid-19 s-a dublat în ultimele trei săptămâni”

Asistenta medicală nu credea în coronavirus

Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli infecțioase la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara, a declarant că asistenta a refuzat să respecte măsurile de protecție pentru că nu credea în coronavirus. „Din păcate, este regretabilă această atitudine și nu numai că nu crede și a participat la o serie de activități fără a purta mască, deci nu a respectat regulile pe care noi le recomandăm populației, dar nici în spital nu a vrut să respecte aceste reguli, venind cu febră.

Până când a fost depistată că are febră și tușește, ea a contaminat cadre medicale din spital și chiar și bolnavi, astfel că avem mai multe cazuri contaminate de către această persoană. Probabil că va răspunde pentru asta, pentru că este inadmisibil să se întâmple acest lucru tocmai cu personalul care ar trebui să aibă grijă de sănătatea noastră”, a declarant dr. Musta pentru Digi 24.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net