Focuri de armă în Constanța pentru prinderea unor spărgători de locuințe
Polițiștii constănțeni au tras mai mult focuri de armă în încercarea de a prinde un grup de spărgători de locuințe, transmite Mediafax. După ce au fost urmăriți în traffic, trei dintre suspecți au reușit să scape, fiind prinsă doar o tânără care le-ar fi fost complice.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, anchetatorii monitorizau de mai mult timp activitatea unei grupări de spărgători de locuințe care acționau în Constanța, Medgidia și Cernavodă.
În baza unor informații potrivit cărora aceștia ar fi urmat să încerce comercializarea unor bijuterii la case de amanet din Constanța, luni seară, polițiștii au încercat interceptarea lor pe strada Theodor Burada din municipiu.
Suspecții - trei bărbați și o femeie - circulau cu un autoturism Audi cu numere de Bacău, iar la vederea polițiștilor au forțat filtrul și au încercat să scape. Polițiștii au pornit în urmărirea acestora, iar în încercarea de a-i opri au tras cinci focuri de avertisment în aer și alte șase spre mașină. După aproximativ un kilometru, în apropierea unui sens giratoriu șoferul autoturismului urmărit a pierdut controlul volanului, iar mașina a lovit alte două autovehicule, după care a oprit.
Suspecții au luat-o la fugă, iar trei dintre ei au reușit să scape, fiind prinsă doar tânăra, care a fost reținută, fiind cercetată pentru tăinuire și complicitate la furt calificat.
Polițiștii spun că este cunoscută și identitatea celor trei bărbați care au reușit să fugă și care sunt căutați.
În mașina cu care se deplasau cei patru, anchetatorii au găsit mai multe bijuterii din aur, pe care suspecții ar fi urmat să le vândă la case de amanet.
Conform sursei citate, în urma folosirii armamentului de către polițiști nici o persoană nu a fost rănită.