Foștii președinți ai țării sunt cei mai fericiți pensionari

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cei mai mulți pensionari nu vor primi mai mulți bani anul acesta, chiar dacă pensiile mici nu se vor mai impozita și va crește puntul de pensie. Cei mai norocoși vor fi tot cei care primesc acum sume uriașe, cum ar fi și foștii președinți ai țării.

Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu sunt acum pensionari. Aceştia primesc pe lângă pensia pentru mandatele deţinute la Palatul Cotroceni şi una pentru activitatea profesională. Când se vor aplica noile măsuri anunțate de actualul Guvern, neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei și creșterea punctului de pensie, foștii locatari de la Cotroceni vor primi pensii mai mari cu câteva sute de lei.

Venitul total de pensionar al lui Traian Basescu ajunge la 8.283 de lei, scrie capital.ro. Se ajunge la această sumă prin cumularea pensiei în urma funcțiilor deţinute, de 2.583 lei, și indemnizația de fost șef al statului, de 5.700 lei.

Veniturile fostului preşedinte Ion Iliescu sunt mai mari decât cele ale lui Traian Băsescu. Pe lângă pensia de 3.916 lei lunar, acesta încasează indemnizaţia pentru funcţia supremă, de 5.331 de lei. În total, acesta primeşte lunar circa 9.200 de lei pe lună, scrie aceeași sursă.

Emil Constantinescu realizează, prin aplicarea cumului de pensii, venituri totale de circa 8.000 de lei pe lună: o pensie lunară de 3.000 de lei pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, la care se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni, 5.060 lunar.

Click! spune

Punctul de pensie va fi majorat, de la 1 iulie, la 1.000 de lei. Până la intrarea în vigoare a acestei măsuri, potrivit CNPP, de la 1 ianuarie, punctul de pensie este de 917,5 lei (față de 871,7 în 2016), ceea ce înseamnă că pensiile cresc ușor (mai puțin cea minimă garantată de stat), pentru că se aplică indicele de corecţie pentru anul 2017, care este de 1,14.

Cea mai mare pensie de serviciu, de 40.000 lei, este plătită unui fost magistrat, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), scrie Profit.ro. În topul primelor zece cele mai mari pensii se mai află nouă foști aviatori.

Potrivit CNPP, cele mai mari zece pensii din magistratură sunt cuprinse între 23.000 și 40.000 lei. Alături de categoriile de pensii de serviciu gestionate de CNPP, există pensiile militare, pe care le primesc circa 150.000 de persoane, foști angajați ai ministerelor Apărării, Internelor și ai Serviciului Român de Informații și care sunt, în medie, de circa 3.000 lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net