Fostul director TVR, Paul Everac, a murit în această dimineaţă!

Ultima actualizare:

Eugen Constantinescu, fiul dramaturgului, a confirmat, potrivit EVZ, decesul. Everac suferea de cancer la prostată.

Fostul director TVR a fost internat luna trecută la Spitalul Fundeni cu hemoragie digestivă inferioară şi anemie severă.

Paul Everac, Petre Constantinescu pe numele lui adevărat, este unul din cei mai prolifici dramaturgi români ai tuturor timpurilor. A scris peste 140 de piese de teatru.

După Revoluţie, a fost numit director general al Televiziunii Române (1993 - 1994), iar apoi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă "Nicolae Iorga" de la Veneţia (1995 - 1997).

În 2008, îi este publicat volumul "Scrisori", cu epistole către personalităţi ca Ion Iliescu, Constantin Noica, Răzvan Theodorescu, Cristian Tudor Popescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Florin Piersic, Marta Petreu, Gabriela Adameşteanu, Paul Goma, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Augustin Buzura, Mona Muscă şi Dan Diaconescu.

O biografie mai detaliată, cu nuanţe comice şi ironice a lui Paul Everac se găseşte în volumul său memorial "Revelionul" apărut în anul 2000.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william copii gettyimages jpg
cadouri craciun jpg
Rugaciune 1 890x501 jpg
lumanare craciun pexels1 jpeg
alex piturca jpg
planta cracin jpg
image png
medic explica mulaj pancreas si vezica biliara  (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net