Fostul iubit al atletei Mirela Lavric, cercetat pentru lipsire de libertate
Fostul iubit al atletei Mirela Lavric este cercetat de Poliţie sub suspiciunea de sechestrare de persoane, după ce tripla campioană mondială la atletism a fost audiată de poliţiştii ieşeni în cursul zilei de 13 noiembrie.
Oamenii legii s-au deplasat ieri la Vaslui pentru a-i asculta versiunea. La capătul audierilor, Mirela Lavric (22 de ani) a depus o plângere oficială la Poliţie, prin care-l acuză pe fostul ei prieten, Ionuţ Parfene, de lipsire de libertate. Atleta susţine că a fost sechestrată de Parfene, împreună cu alte trei persoane, iar pentru a scăpa din apartament a fost nevoită sa sară de la etajul 1. Iniţial, Lavric n-a depus plângere după incidentul petrecut în seara zilei 11 noiembrie, astfel că poliţiştii au tratat cazul ca o tentativă de sinucidere.
„Persoana (n.r. - Mirela Lavric) a revenit asupra declaraţiilor şi a spus că a fost sechestrată. Urmează ca, pe parcursul cercetărilor, să se clarifice toate aspectele. Iniţial, persoana nu a dorit să depună plângere, dar a revenit şi a depus o sesizare pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate. Au fost audiate toate persoanele care se aflau în încăpere în acea seară", a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi. Luni seara, Mirela Lavric a sărit de la etajul unu al apartamentului în care locuieşte iubitul ei, dar a scăpat cu răni uşoare.