Fostul primar al sectorului 3, Liviu Negoiţă,dosar la DNA

Ultima actualizare:

    Liviu Negoiţă (cotidianul.ro)
Liviu Negoiţă (cotidianul.ro)

O nouă anchetă a procurorilor anticorupţie vizează activitatea Primăriei sectorului 3 din perioada în care primar era Liviu Negoiţă.

UPDATE ora 15.00 Fostul edil al sectorului 3, Liviu Negoiță, a plecat de la DNA după o jumătate oră de audieri. Întrebat de jurnalişti dacă a luat mită pentru a elibera autorizaţia de construcţie a imobilului de pe Calea Dudeşti, acesta a spus: "Nu am nimic de declarat".Liviu Negoiţă a stat aproximativ o jumătate de oră la DNA şi nu a vrut să facă niciun fel de declaraţii nici la intrare şi nici după ce a fost audiat.

Update: Arhitectul-șef al Primăriei sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu, s-a prezentat la Direcția Națională Anticorupție.

Procurorii fac cercetări în legătură cu construcția unor blocuri în zone protejate istoric, fără avize și pe bază de autorizații care ar fi fost emise ilegal, potrivit Agerpres. Din cauza acestor construcții, ar fi fost distruse casele din împrejurimi.

Unul dintre angajaţii primăriei, Marius Mihăiţă, care este secretar al instituţiei, a fost audiat astăzi la DNA.

Dosarul privește fapte de corupție săvârșite în perioada 2008-2009.

Procurorii verifică modul în care s-au emis unele autorizații de construcție, în special pentru un bloc din sectorul 3, situat pe Calea Dudești. Inițial autorizația avea șapte etaje, ulterior fiind modificată pentru parter plus nouă etaje.

Funcționarul chemat la DNA este suspectat de abuz în serviciu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
image
actualitate.net
image
actualitate.net