Fostul primar Piedone, arestat preventiv în urma tragediei din Colectiv

Ultima actualizare:

    Piedone îşi va petrece următoarele 30 de zile în arestul Poliţiei Capitalei
Piedone îşi va petrece următoarele 30 de zile în arestul Poliţiei Capitalei

Fostul primar ala sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma incendiului din Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa, până în prezent, 41 de persoane, iar alte 106 sunt internate în spital, dintre care 47 în stare critică. De asemenea, Tribunalul Bucureşti a decis şi arestarea a două funcţionare de la Primăria Sectorului 4.

Cristian Popescu Piedone și două funcționare de la Primăria Sectorului 4 au fost arestați preventiv, sâmbătă seară (7 noiembrie), de judecătorii Tribunalului București în urma incendiului de la clubul Colectiv, informează Mediafax.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii DNA arată modul în care Piedone a comis abuz în serviciu, ignorând practiv prevederile legale în procedura de autorizare a funcţionării localului. Astfel, declaraţia pe propria răspundere cu privire la respectarea normelor PSI nu mai era prevăzură de lege de mai mult timp, dar pentru Primăria Sector 4 o asemenea declaraţie a fost de ajuns. Potrivit anchetatorilor, edilul demisionar are şi circumstanţe agravante.

"Distinct de semnificaţia cu caracter general a abuzului în serviciu, trebuie avute în vedere aspectele concrete rezultate din comiterea faptei, respectiv:- indiferenţa profesională şi superficialitatea îndeplinirii atribuţiilor pusă în evidenţă de emiterea unor autorizaţii de funcţionare pentru SC COLECTIC SRL fără un minim efort de verificare a documentelor depuse la dosar;- alterarea încrederii în posibilitatea autorităţilor administraţiei publice de a oferi cetăţenilor garanţia că pot să-şi ducă viaţa în legalitate, demnitate şi că au libertatea de a alege locaţiile, fără teama că protecţia vieţilor omeneşti şi bunurilor materiale ar putea fi în primejdie;- dispreţul manifestat faţă de garantarea dreptului constituţional la viaţă", se arată în referatul DNA, citat de Mediafax.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă seară, arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a două angajate de la Primăria Sectorului 4, Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată la acelaşi serviciu, în dosarul instrumentat de DNA privind autorizarea clubului Colectiv.

Instanţa a admis astfel cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Cristian Popescu Piedone, Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea. Decizia poate fi contestată.

Conform aceleiaşi surse citate, procurorii DNA arată că cei 3 şi-au asumat consecinţa funcţionării clubului în condiţii de nesiguranţă publică atunci când au eliberat autorizaţia de funcţionare pe baza declaraţiei pe propria răspundere contrar legilor în vigoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net