FOTO Cum va arăta academia de tenis din Parcul “Lia Manoliu”
Şase terenuri de tenis, dedicate în special copiilor din Capitală, vor fi inaugurate în luna septembrie, au anunţat responsabili din Primăria Capitalei. Academia de tenis care se construieşte aici a costat Municipalitatea aproape 1,3 milioane de euro.
Primarul Sorin Oprescu a verificat marţi stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii din Complexul Sportiv “Lia Manoliu”. Edilul general a precizat că academia care se construieşte aici se adresează mai mult tinerilor care sunt la începutul carierei sportive. “Ne preocupă nu doar sportul de performanţă, ci şi sportul de masă. Pentru că un popor care face sport este un popor sănătos”, a spus Oprescu.
Lucrările de realizare a celor şase terenuri de tenis au început în această lună şi vor fi gata în septembrie. Acestea vor avea trei tipuri de suprafeţe de joc: zgură, acril multistrat cu bază cauciucată şi prefabricat din cauciuc. În afară de terenuri, academia de tenis va mai găzdui două clădiri-anexă, gradene cu 1.152 de locuri, o zonă de recepţie, magazin de articole sportive, o cafenea şi vestiare. Proiectul a fost câştigat de asocierea firmelor Unicon SA şi Axis Design, care vor primi aproape 1,3 milioane de euro pentru proiectare şi execuţie.