FOTO Cutremurător! Miki, un copil de 13 ani, este înnebunit cu forţa de statul român
Un băieţel orfan trăieşte, de câteva luni, un coşmar, fiind internat într-un centru pentru copii cu boli psihice grave, după ce specialiştii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au decis să-l ia de la familia care-l crescuse de la un an.
În timp ce angajaţii Centrului sunt uimiţi că băieţelul normal este îndopat cu pastile, „vina“ micuţului e că suferă prea multă după ce trei oameni dragi i-au murit
„Mă droghează non-stop.Vreau acasă la mama“
Aşa începe cumplita poveste de viaţă a lui Miki, un copil în vârstă de 13 ani, abandonat de familei şi crescut, de când avea un an, de o familie de intelectuali din Timişoara.
Băieţelul a ajuns, de câteva luni, la un centru medical din Lugoj (Timiş), după ce asistenţii maternali au decis să-l ia din familia care l-a crescut cu dragoste până acum.
Tot de câteva luni, băieţelului i se administrează un tratament care-i şochează până şi pe asistenţii medicali care-l au în grijă, toţi acuzând că Miki e normal şi nu are ce căuta printre copiii cu boli psihice grave. În timp ce femeia care l-a îngrijit se luptă pentru a-şi scăpa micuţul de suferinţa prin care trece la Centru, specialiştii de la Direcţia Copilului Timiş vin cu explicaţii halucinante: băiatul va dezvolta în viitor o boală psihică gravă. Acum, însă, Miki are doar „stări de panică şi tulburări emoţionale“.
Singura lui vină e că suferă după ce oamenii cărora 12 ani le-a spus tată, soră şi bunică au murit. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş (DGASPC) este acuzată de rele tratamente aplicate minorului, abuz şi neglijenţă în serviciu, dar şi de împiedicarea unui copil de a merge la şcoală.
Plângerea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, într-un caz halucinant. Fernando M., Miki, aşa cum îl alintă cei apropiaţi, are 13 ani şi este orfan.
Până acum trei luni, viaţa părea să fi avut grijă de el: de când avea un an, atunci când a fost găsit abandonat într-o cutie, a fost luat în plasament de o familie de intelectuali din Timişoara, care i-a oferit tot ce avea nevoie pentru a creşte şi a învăţa.
„Când am ieşit la pensie, am decis să fac un bine şi să devin asistent maternal. Am făcut un curs şi m-au atestat. În 25 iulie 2003, l-am primit în plasament pe Fernando M., născut în 3 mai 2002. Mi s-a spus că a fost găsit într-o cutie de carton”, îşi începe povestea Rodica Volkmann, fost profesor universitar, în Timişoara, cea care l-a primit în grijă pe Miki de la DGASPC Timiş.
Până în 2009, femeia a primit de la stat pensia de 900 de lei pentru copil, însă, în ultimii cinci ani, însă, micuţul a trecut în plasament simplu, astfel că banii de la stat n-au mai venit, iar toate cheltuielile erau suportate de soţii Volkmann, ambii foşti profesori la Facultatea de Fizică, în oraşul de pe Bega.
Viaţa lui Miki a început să se schimbe după ce, într-o perioadă scurtă de timp, singura familie pe care o ştia a trecut prin momente tragice. Mai întâi, a murit mama Rodicăi Volkmann, căreia Miki îi spunea bunică. Apoi, a murit fiica doamnei, căreia minorul îi spune soră. Şi tragediile au continuat, după ce, toamna tercută, a murit şi tatăl adoptiv al lui Miki. După atâtea tragedii, copilul s-a îmbolnăvit de supărare.
„Avea atacuri de panică şi se sufoca. I s-a întâmplat şi la ora de sport. Iniţial l-am internat la Spitalul de Copii, la Cardiologie. Apoi, am apelat la sprijinul specialiştilor de la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara”, a povestit Rodica Volkmann.
Atunci a început necazul. Aflând că Miki este în suferinţă, specialiştii de la DGASPC Timiş l-au luat pe cel mic de lângă mama adoptivă. După o perioadă în care a fost îngrijit la o fundaţie a Direcţiei, apoi dus la un centru de plasament şi, ulteror, internat la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii din Lugoj. Mai exact, aici sunt trataţi „copiii cu polihandicap grav sau mediu şi cei copii cu dizabilităţi”.„Mamă, de ce m-ai părăsit?”
„În urma acestor investigaţii, mi s-a spus că problemele de sănătate sunt atât de grave, încât ar fi bine să renunţ la plasament, ca el să fie internat. Am semnat un proces verbal prin care am renunţat la el. Apoi, m-am revoltat, când am văzut în ce stare a ajuns. Mi-au spus că nu mai am voie să îl văd şi să nu mai ţin legătura cu el. Au spus că totul este din cauza morţii soţului meu. Le-am zis că oamenii mor în toate familiile. Cei de la Protecţia Copilului o ţineau că e spre binele micuţului să nu îl mai văd. Eu m-am dus, totuşi, la el să îi duc mâncare, la Lugoj. Miki mă întreba mereu: «Mamă, de ce m-ai abandonat?». Îi spuneam că nu l-am părăsit, dar că pentru sănătatea lui e mai bine să fie acolo”, a mai povestit Rodica Volkmann.
Femeia îşi aminteşte şi de un episod incredibil legat de o asistentă socială de la DGASPC Timiş. „Am sunat-o pe Ramona Mitrescu, cea care se ocupa de dosarul lui Miki, pentru a o întreba ce e cu băiatul. Mi-a spus că oricum copilul va dezvolta în viitor o boală psihică, pentru că a descoperit că are în familie o mătuşă schizofrenică. Au mai spus că Miki a avut manifestări violente, că a răsturnat, cu furie, un pat şi un dulap în centrul unde era internat. Eu cred că oricine ar avea o reacţie de acest fel, dacă e luat din mediul lui normal”, a mai spus Volkmann.
„Mă droghează non-stop.Vreau acasă la mama“
Jurnaliştii „Adevărul“ au reuşit să intre în centrul de la Lugoj, acolo unde este Miki. Aşa au aflat, de la asistentele medicale, că băiatului i se administrează tratamente înfiorătoare, care se dau doar pacienţilor cu schizofrenie acută şi cronică, parkinson, epilepsie, demenţă, oligofrenie sau alcoolism.
Niciunul dintre angajaţii Centrului nu ştie ce caută Miki, „un copil normal” acolo, dar nici de ce este tratat de boli pe care nu le are.
„Mă droghează non-stop aici cu medicamente. Citesc zilnic, aşa cum făceam şi acasă, dar deja încep să uit. Vreau acasă la mama. De ce nu mă lasă să plec acasă? Aţi văzut cum arată aici şi ce colegi am?”, spune Miki, îndurerat, care îşi împarte camera de la Centru cu mai mulţi copii.
