FOTO Elena Băsescu e o graviduţă de nota 10!

Ultima actualizare:
Lucian Barbu
Lucian Barbu

Cochetă, zâmbitoare şi cu o siluetă de invidiat! Aşa arată viitoarea mămică Elena Băsescu. Mezina preşedintelui, însărcinată în aproape cinci luni, este o gravidă de nota 10!

Dacă o priveşti din spate, nici nu-ţi dai seama că e gravidă! Eba a reuşit până acum, în primele cinci luni de sarcină, să nu ia în greutate decât câteva kilograme şi să-şi păstreze musculatura tonifiată.

Şi nu e de mirare, având în vedere că mănâncă sănătos, „fără dulciuri şi prăjeli" şi are grijă de corpul ei. Fotoreporterii Click! au surprins-o zilele trecute pe fiica cea mică a preşedintelui ieşind de la salonul de înfrumuseţare pe care îl frecventează de ani de zile.

Burtica deja vizibilă era „ascunsă" sub o rochiţă vaporoasă, de voal, care îi lăsa la vedere mâinile şi picioarele cu musculatură bine evidenţiată.

De când e însărcinată, tânâra de 33 de ani a renunţat la încălţămintea cu toc, aşa că a ales o pereche de săndăluţe plate, cu câteva barete finuţe. Eba s-a răsfăţat aproape două ore la salon, aşa că la ieşire avea manichiura şi pedichiura „proaspete" şi părul aranjat.

Lucian Barbu: instructor fitness, înot şi aqua-gym, Alexandreea Fitness & SPA


    Lucian Barbu
Lucian Barbu

„Pentru o persoană însărcinată în luna a cincea, pielea arată foarte bine, nu observ pe nicăieri prezenţa celulitei (aceasta poate apărea şi pe braţe, şi pe gambe, nu doar pe fund şi pe coapse).

De aici rezultă că a avut o viaţă sănătoasă şi echilibrată din punct de vedere fizic şi alimentar. În legatură cu picioarele, din ceea ce văd în aceste fotografii rezultă că a practicat mai mult ca sigur un sport de anduranţă, ca de exemplu alergarea. Musculatura gambei este foarte frumoasă, bine dezvoltată, iar stratul adipos aproape că lipseşte. În concluzie, arată foarte bine pentru o viitoare mămică".

SFAT:

„I-aş recomanda pe viitor să nu mănânce în exces; mitul «Dacă sunt gravidă trebuie să mănânc cât pentru doi» este fals). Poate mânca ceva mai mult decât de obicei, dar să fie totuşi ponderată.

Îi recomand să consume alimente care ajută la producerea de colagen, pentru a avea o piele elastică şi a evita aparaţia vergeturilor. Cât despre sport, poate practica, dar trebuie să ţină cont de anunlmite reguli: să nu facă sărituri (atunci se exercită asupra placentei o presiune foarte mare şi pot apărea complicaţii), să nu preseze burtica.

Şi, foarte important, să facă totul la o intensitate mică; nu e indicat să-şi mărească foarte mult pulsul şi nici să gâfâie, pentru că atunci creierul fătului intră în «foame de oxigen», popular vorbin. De asemenea, nu are voie să ridice greutăţi prea mari. Sportul este esenţial pentru gravide, mai ales începând din luna a 4-a până în a 8-a. Dintre sporturi, cele mai recomandate ar fi înotul şi gimnastica în apă".

Pofte de tătic

simeon stalpnicul png

Viitorul tătic Bogdan Ionescu pare să mănânce el cât pentru doi! Click! l-a surprins recent pe soţul Elenei Băsescu înfulecând pe stradă, în doar câteva secunde, un pateu cu brânză cumpărat de la o patiserie din Dorobanţi. Eba şi Syda vor deveni părinţi cel mai probabil la începutul lunii septembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net