FOTO EXCLUSIV Acasă la preşedintele României: Iohannis spală vasele, Prima Doamnă coace pâine
Klaus Iohannis poate fi cu greu tras de limbă când vine vorba despre casă, soţie, pasiuni. Nimeni nu ştie cum arată familia Iohannis acasă, după orele de şcoală ale lui Carmen şi cele de la Primărie, ale lui Klaus. Click! a intrat în intimitatea casei lor, prin „ochii” unui prieten al cuplului.
Marius Vecerdea este antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis, din 2009. În cinci ani, acesta a reuşit să-l cunoască foarte bine pe noul preşedinte al României, să-i devină prieten şi chiar rudă. Asta pentru că în 2010, fostul primar al Sibiului i-a botezat fetiţa.
Din această postură, Marius Vecerdea a intrat în casa noului şef de stat de nenumărate ori şi i-a văzut pe Klaus şi pe Carmen cum sunt ei cu adevărat. “Domnul Iohannis e cel mai reticent om posibil. Orice propunere îi faci, prima dată va spune clar, nu. Apoi, urmează: “nu ştiu, vedem” şi abia după mult timp: “bine, da”. În casa lor am intrat prima dată ca invitat la masă. În timp, am observat că apar aceleaşi persoane, prieteni de-ai lui vechi, unii de zeci de ani. Nu sunt mai mult de 20, 30 în total. Masa e aşezată doar de Klaus. Apoi, Carmen vine cu nişte delicatese incredibile”, ne spune deţinătorul bazei sportive Pamira, care detaliază apoi.
Culmea, deşi Iohannis e neamţ până-n vârful unghiilor, e înnebunit după mâncarea franţuzească gătită de soţie. “Îmi este imposibil să vă spun exact cum se numeşte ce găteşte Prima Doamnă. Oricum, e genială în bucătăria franţuzească. Găteşte o raţă de te lingi pe degete. Apoi, e tare la dulciuri. Nicăieri n-am mâncat bezele şi tarte cu fructe mai bune ca ale ei. Are maşină de îngheţată acasă şi, dacă vă vine să credeţi, îşi coace singură chiar şi pâinea. Totul e ecologic. Iar la final vine şocul. Iohannis spală vasele. Am rămas mască. M-am oferit să-l ajut, dar n-a vrut să audă. E treaba lui dintotdeauna”, explică Vecerdea.
Acesta ne-a mai spus cum noul preşedinte e cu totul altul în timpul liber. Glumeşte, râde, dar nu prea bea alcool. Refuză orice ajutor în casă şi n-a avut niciodată servitori. Îşi îngrijeşte singur curtea plină de trandafiri şi casa, una absolut normală, pe Strada Bâlea, numărul 29.
S-a apucat de tenis pentru calmare
Klaus Iohannis s-a apucat de tenis pentru relaxarea psihică şi, după cum spune antrenorul lui, era ţeapăn la început. “Mi-a spus că n-a făcut niciodată sport. Cand a venit prima dată era lemn. Acum joacă de trei ori pe săptămână, câte o oră şi jumătate. Vine direct schimbat şi nu întârzie nici un minut. Am făcut şi pregătire psihologică cu el şi i-am recomandat multe cărţi motivatoare, care l-au ajutat foarte mult”, spune Vecerdea, care se îndoieşte însă că-l poate urma şi la Bucureşti.