FOTO Maratonul închide centrul oraşului

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sportivii amatori şi profesionişti se pregătesc pentru cursa vieţii.

Ce-a de-a şaptea ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti va avea loc mâine în zona Pieţei Constituţiei. Circulaţia autovehiculelor va fi suspendată, azi şi duminică, de la ora 6.30 dimineaţa pentru desfăşurarea celor cinci probe ale competiţiei. Azi nu se va putea circula pe Bd. Unirii, în ambele sensuri, între Piaţa Constituţiei şi şi Bd. Regina Maria, până la ora 14.00. Mâine, restricţiile se extind fiindcă la ora 9.00 se dă startul probei de maraton (42 km). Nu se va putea circula între orele 6.30 – 17.00 pe traseul alergătorilor: Piaţa Constituţiei – Bd. Libertăţii – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia (între Piaţa Hurmuzachi şi Bd. Chişinău) – zona Arenei Naţionale – Bd. Naţiunile Unite – str. Halelor – Splaiul Independenţei (între Pod Eroilor, Ştirbei Vodă şi Piaţa Unirii, ambele sensuri) -  Calea Victoriei (între Splaiul Independenţei şi Biserica Kretzulescu).

Ponturi de weekend

Azi, ora 12.00: târg de preparate tradiţionale (balmoş, sarmale, cârnăciori), Parcul Izvor, acces liber; Azi, ora 12.00: târgul de toamnă „Zilele Recoltei”, intrarea în Parcul Lumea Copiilor, acces liber; Azi, ora 12.00: „Festivalul racilor”, târg de preparate din peşte, raci, scoici, midii, pui de baltă, Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), acces liber; Azi, ora 16.30: spectacol aeronautic pe Lacul Morii, acces liber.Mâine, ora 9.00: cursa populară din cadrul Maratonului Bucureşti 2014, Piaţa Constituţiei, taxă înscriere 30 lei; Mâine, ora 13.00: târg gastronomic bucătărie musulmană, Festivalul „Kurban Bayram”, Parcul Lumea Copiilor, acces liber.

Străzi închise

RUTE OCOLITOARE: Piaţa Hurmuzachi – Calea Călăraşilor – Piaţa Unirii – Universităţii – Romană;Bd. Tineretului – Pasaj Unirii – Romană; Calea Şerban Vodă – Bd. D. Cantemir – Bd. Mărăşeşti – Bd. O. Goga – Calea Dudeşti – Şos. Mihai Bravu – Pasaj Muncii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cafea in avion  istock jpg
image png
hantavirus getty jpeg
Cumpărături  Foto Freepik (1) jpg
supermarket, foto shutterstock jpg
image png
703708356 1446615350829157 1999269439073209548 n jpg
florenta jpg
image
image