FOTO Nu sunt monştrii din poveşti, sunt sătenii din Brăneşti

Ultima actualizare:
Măştile celor din Brăneşti au impresionat şi la Carnavalul de la Veneţia
Măştile celor din Brăneşti au impresionat şi la Carnavalul de la Veneţia

Flăcăii îmbrăcaţi în mireasă şi femeile costumate în cuci. Peste 1.000 de români şi bulgari au jucat hora şi au defilat toată ziua pe străzile comunei Brăneşti, Ilfov.

Fie vreme bună, fie vreme rea, localnicii din Brăneşti respectă tradiţiile din bătrâni şi ies pe străzi pentru a marca venirea primăverii, alungarea spiritelor rele şi începutul postului. 

Măştile celor din Brăneşti au impresionat şi la Carnavalul de la Veneţia
Măştile celor din Brăneşti au impresionat şi la Carnavalul de la Veneţia

Am lăsat şi noi Bucureştiul aglomerat şi am poposit pentru câteva ore în inima petrecăreţilor, unde sunetul tălăngilor şi măştile spectaculoase îţi tăiau răsuflarea: cei mai încântaţi au fost micuţii din comună care, cu acest prilej, au chiulit de la şcoală.

E mai tare aici, la festival, şi, în plus, nu ştiţi tot. Pe lângă defilare, noi, flăcăii, avem un ciomag din lemn cu care batem finuţ pe spate fetele, în semn de iubire. Unora le este teamă să iasă pe stradă, ca să nu o încaseze. Când se lasă seara, băieţii mai mari se mai bat între ei, uită că noi avem o sărbătoare şi că nu suntem pe stadion” , ne-a zis Vladimir, un puşti de 16 ani. Deliciul doamnelor din sat au fost bărbaţii costumaţi în mireasă.


    Măştile celor din Brăneşti au impresionat şi la Carnavalul de la VeneţiaFoto:Sever Gheorghe
Măştile celor din Brăneşti au impresionat şi la Carnavalul de la VeneţiaFoto:Sever Gheorghe

Mamaie Leana, pe care am întâlnit-o pe marginea drumului, ne-a mărturisit: ”Arată mai bine băieţii aştia, decât pe vremea mea, când m-a luat bărbatul meu. Petrecerile noastre sunt mai frumoase ca în Capitală”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
macrou istock jpg
autostrada pixabay jpg
slovacia jpg
autospeciala politie jpg
miriapod wiki1 jpeg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
rosii jpg
bancomat jpeg
image
image