Fotomodelele luau 500€ ca să fie curve pentru VIP-uri

Ultima actualizare:

Andreea Marta, soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, este acuzată de proxenetism. Prostituatele erau racolate din rândul fotomodelelor, conform Realitatea TV.

"Începând cu anul 2010, numitele Marta (fostă Lungu) Andreea-Elena de 28 ani şi Lungu Maria-Magdalena, de 38 ani, au coordonat această grupare, procedând la racolarea persoanelor cu o situaţie materială foarte bună, cărora le-au facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani", au anunţat procurorii.

Tinerele ce practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării, din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice din mediul oamenilor de afaceri, diferiţi cetăţeni străini potenţi financiar sau persoane din lumea mondenă.

Potrivit poliţiei, actele sexuale se consumau atât în România, mai ales în Bucureşti, cât şi în străinătate, în Monte Carlo, Nisa, Milano sau Dubai.

Sumele încasate erau însuşite în cea mai mare parte de către membrii grupării, prostituatele fiind plătite cu sume în jur de 300-500 de euro. Oamenii legii au anunţat că au fost identificate 30 de prostituate, o parte dintre acestea fiind deja audiate.

Şi Sorin Blejnar are probleme cu legea

Fostul preşedinte ANAF, Sorin Blejnar, a fost audiat marţi de procurorii DNA. El a dat declaraţii într-un dosar de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, în care mai sunt cercetaţi fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, şi fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă.

După audieri, Blejnar a primit interdicţie de a părăsi ţara timp de 30 de zile. Fostul preşedinte ANAF şi fostul său şef de cabinet, dispărut din ţară, sunt acuzaţi că au sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care a sustras de la plata accizelor cantităţi uriaşe de motorină.

Aceasta era vândută sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net