Frig năprasnic în Bărăgan și în Deltă. S-a simțit ca la minus 37 de grade

Frig năprasnic în Bărăgan și în Deltă. S-a simțit ca la minus 37 de grade

Ultima actualizare:

    Mateorologii anunță frig năpraznic până sâmbătă
Mateorologii anunță frig năpraznic până sâmbătă

Vântul a suflat cu până la 70 km la oră în Bărăgan, Delta Dunării și la malul mării. Din pricina rafalelor, frigul s-a simțit ca și când au fost minus 37 de grade.

Meteorologii au emis alte avertizări de vremea rea. Astfel, astăzi (28 februarie) de la ora 11.00, până la ora 23.00, va ninge în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei. În aceste regiuni, se va așterne un nou strat de zăpadă, iar vântul va avea voteze de până la 55 – 60 km/h.

Pentru șase județe, a fost emis ”cod portocaliu” de viscol, valabil astăzi (28 februarie), între orele 11 și 20. Astfel, va bate cu putere vântul care va viscoli zăpada în județele Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea. În această noapte (miercuri spre joi), vor mai fi intensificări de vânt în Dobrogea, Moldova și la munte.

Mai sunt și alte avertizări, pentru toată țara, care anunță că valul de frig va persista până vineri (2 martie), la ora 20.00. În funcție de evoluția fenomenelor, meteorologii ANM vor face actualizări.

Astăzi (28 februarie) la ora 10.00, din pricina rafalelor frigul se simțea ca și când ar fi fost minus 37 de grade în localitatea Grivița, din județul Teleorman, ca și pe Vârful Omu! Termometrele indicau minus 12 grade. Și în Delta Dunării a fost extrem de frig, din pricina vântului și s-a simțit la Jurilovca ca și când ar fi fost 35 de grade.


    Din pricina vântului puternic, în Bărăgan, frigul a fost resimțit ca la minus 37 de gradeImagine: ANM
Din pricina vântului puternic, în Bărăgan, frigul a fost resimțit ca la minus 37 de gradeImagine: ANM


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
vacanta bulgaria jpg
Muncitor  Sursa Freepik com jpg
cum creezi o atmosfera de relaxare in locuinta jpg
mureș png
buncare canicula chongqing  profimedia (1) jpg
soferita julia roberts gropi marea britanie capturi video jpg
anaf png
dorianrochowski solarium 1064815 jpg
image
image