Frumos palat ţi-ai tras, Căşuneanu!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Conacul cu lac artificial şi heliport sau bolizii scumpi nu sunt de ajuns atunci când te dau banii pe afară. Regele asfaltului, Costel Căşuneanu, şi-a terminat de renovat, de curând, o vilă în centrul Capitalei. În zonă, o astfel de vilă ajunge la câteva milioane de euro.

Familia Căşuneanu trăieşte boiereşte. Asta o poţi spune şi când vezi unde locuieşte. Cel puţin noua casă, pe care a terminat-o de renovat de curând, a fost cu siguranţă a unor bogătani din perioada interbelică.

simeon stalpnicul png

Conacul, care are cel puţin zece camere, se află într-o zonă scumpă a Capitalei, pe strada Frumoasa, aproape de Piaţa Victoriei. În zonă, astfel de locuinţe ajung să coste şi 2-3 milioane de euro.

Din această cauză, ca să fie siguri că totul iese ca la carte, chiar fiul cel mare al milionarului, Costeluş, a fost surprins în nenumărate rânduri pe şantier, privind îndeaproape mersul lucrărilor.

simeon stalpnicul png

Şi se pare că le-a şi ieşit. Au înlocuit acoperişul, geamurile, gardul, iar interiorul a fost complet modificat. Ce atrage priviri? Chiar ornamentul micuţului balcon de la stradă, care este suflat cu aur. Însă, casa din Bucureşti nu se ridică nici pe departe la nivelul conacului familiei de la Oituz.

Acolo, domeniul se întinde pe opt hectare de teren. Familia are la dispoziţie un adevărat palat, alei şi zone verzi mai ceva ca parcurile bucureştene, un lac şi o cascadă artificială, dar şi un heliport. În casă, Căşuneanu şi-a amenajat inclusiv un mini-salon auto, unde are expus, printre alte maşini, Bugatti-ul de 1,5 milioane de euro.

Are avere de 200 de milioane €

„Regele asfaltului" se află pe locul 22 în topul Forbes 500 Miliardari, cu o avere estimată la 200 de milioane de euro. Afacerile sunt în general în colaborare cu statul, firma sa fiind una dintre cele mai importante la capitolul asfaltări.

simeon stalpnicul png

Pe lângă maşini scumpe, familia mai deţine şi un domeniu în comuna Oituz, judeţul Bacău, estimat la 12 milioane de euro.

Costel Căşuneanu, 51 de ani, lângă Bugatti-ul Veyron al familiei

simeon stalpnicul png

Juniorii au pasiuni scumpe

Fiul cel mare familiei, Costeluş, este pasionat de bolizi. Prin mâinile sale trec toate bijuteriile pe patru roţi ale familiei. Pe lângă Lamborghini, Mercedes sau Porsche, juniorul mai are şi câteva maşini modificate pentru concursurile de off-road pe care nu le ratează.

Costeluş, 28 de ani, fiul cel mare

simeon stalpnicul png

Ionuţ, fiul cel mic, este pasionat de vânătoare, dar a făcut parte şi dintr-un scandal. A fost acuzat de către foştii profesori că a luat examenul de Bacalaureat datorită sponsorizărilor făcute de tatăl său.

Ionuţ,  24 de ani,mezinul

simeon stalpnicul png

Citeşte şi:

Căşuneanu jr. s-a ales cu dosar penal pentru notele pe şpagă

Căşuneanu a promis că repară şcoala pentru note bune fiului

Ce pasiuni scumpe au «Regii asfaltului»!

Cum e să mergi la serviciu cu elicopterul?

Căşuneanu dă 200 .000 € pe an pentru CASCO la Bugatti

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net