Fundaţia Alexandrion organizează cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Brâncoveanu

image

Bucure┼čti, 16 septembrie 2015: Funda┼úia Alexandrion organizeaz─â, pe 1 octombrie 2015, cea de-a doua edi┼úie a Galei Premiilor Br├óncoveanu, la Palatele Br├óncovene┼čti de la Mogo┼čoaia, acolo unde reprezentan┼úi de marc─â ai culturii rom├óne vor fi onora┼úi ┼či recompensa┼úi pentru contribu┼úia pe care o au la dezvoltarea unor domenii importante, precum Literatur─â, Muzic─â, Arte Plastice, Teatru, Cinematografie, Istorie sau Arhitectur─â.

Ca ┼či anul trecut, nominaliz─ârile, selec┼úia listei scurte ┼či decizia asupra c├ó┼čtig─âtorilor finali apar┼úin unui juriu extern, independent, format din reprezentan┼úi ai Academiei Rom├óne ┼či condus de Acad. Dan Berindei, Pre┼čedintele Academiei Rom├óne.

Din juriu mai fac parte: Marina Constantinescu, prof. univ. Dana Duma, prof. Filaret Acatrinei, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, membru, prof. arh. Dorin ┼×tefan, prof. univ. dr. Eugen Negrici, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Magdalena Popescu-Bedrosian ┼či Dumitru Constantin (secretarul juriului).

ÔÇťNe bucur─âm s─â putem duce mai departe aceast─â misiune pe care ne-am asumat-o anul trecut ┼či c─âreia vrem s─â ├«i conferim tradi┼úie, anume respectarea ┼či cinstirea valorilor culturii rom├óne. Este un proiect extrem de important pentru Funda┼úia Alexandrion ┼či credem c─â este o datorie moral─â pe care o avem fa┼ú─â de mo┼čtenirea cultural─â uria┼č─â l─âsat─â de voievodul martir Constantin Br├óncoveanu. Ne onoreaz─â, totodat─â, s─â avem al─âturi un juriu format din reprezentan┼úi emblematici ai culturii rom├óne, dar ┼či pe sculptorul Ioan Bolborea, cel care a creat statuetele ce vor fi oferite drept premiu c├ó┼čtig─âtorilor. Ca noutate fa┼ú─â de anul trecut, a┼č vrea s─â punctez decizia de a organiza o a doua Gala, dedicat─â tinerilor ┼či rezultatelor lor spectaculoase ├«n cultura rom├ón─â. Aceast─â Gal─â va purta numele Matei Br├óncoveanuÔÇŁ, a declarat domnul Nawaf Salameh, Pre┼čedintele Funda┼úiei Alexandrion.

Premiul Matei Brâncoveanu va fi acordat pe domenii de activitate de un juriu format din oameni de specialitate din mass-media de profil. Gala  de  decernare  va avea loc în  prima jumătate a lunii decembrie.

image

ÔÇ×Prin cultur─â ne form─âm ca indivizi ┼či cred c─â este foarte important ca ├«n vremuri ca acestea, ├«n care ├«n special ariile umaniste sunt l─âsate deoparte, s─â existe o ini┼úiativ─â precum cea a Funda┼úiei Alexandrion de a recompensa pe cei care au f─âcut performan┼ú─â ├«n cultur─â. M─â bucur c─â, pentru al doilea an la r├ónd, conduc juriul Premiilor Br├óncoveanu ┼či c─â, ├«mpreun─â, reu┼čim s─â facem un mare pas ├«nainte ├«n cultura rom├ón─âÔÇŁ, a ad─âugat Acad. Dan Berindei, pre┼čedintele juriului.

Structurate pe categorii, nominaliz─ârile de anul acesta arat─â astfel: sec┼úiunea Muzic─â ÔÇô 14 nominaliz─âri, sec┼úiunea Arte Plastice ÔÇô 7 nominaliz─âri, sec┼úiunea Istorie ÔÇô 13 nominaliz─âri, sec┼úiunea Literatur─â ÔÇô 13 nominaliz─âri, sec┼úiunile Teatru ┼či Film ÔÇô 16 nominaliz─âri, sec┼úiunea Arhitectur─â ÔÇô 12 nominaliz─âri.

***

Despre Fundaţia Alexandrion

├Änfiin┼úat─â ├«n anul 2003, Funda┼úia Alexandrion ┼či-a pus amprenta ├«n sus┼úinerea constant─â a artei, culturii ┼či sportului rom├ónesc. Sute de proiecte din aceste domenii, dar ┼či sponsoriz─âri punctuale ┼či activit─â┼úi de ├«ntr-ajutorare s-au concretizat cu sprijinul Funda┼úiei. Printre aceste proiecte se num─âr─â refacerea unor l─âca┼če de cult, lans─âri de c─âr┼úi, retip─ârirea, al─âturi de Biserica Ortodox─â Rom├ón─â, a Bibliei de la Bucure┼čti, Premiile Constantin Br├óncoveanu, sponsorizarea Olimpiadelor de la Atena, Beijing ┼či Londra, precum ┼či su┼úinerea mai multor echipe sportive de handbal ┼či fotbal.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

Ana C─âlug─âru

Alexandrion Grup România

Tel: +40728 545 002

Email: Ana.Calugaru@alexandriongroup.com

Shakira ┼či Pique FOTO EPA-EFE
cub cub anamaria prodan lauren╚Ťiu reghecampf png
image jpeg
brenciu si nevasta jpg
image jpeg
Alessia Raiciu 3 webp
f685edbae30049829e7ec4883e855814 md jpg
anca serea jpeg
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
Plaja 2 Mai (24) jpg
foto   amenzi mai mari rovinieta  jpg
foto   vouchere blocate jpg
calendar ortodox 2021 17 august sf gheorghe pelerinul png
f685edbae30049829e7ec4883e855814 md jpg
Risc seismic - sursa foto facebook Nicusor Dan