Gabriela Firea cere închiderea școlilor din Bucureşti pe 30 și 31 mai pentru vizita Papei Francisc
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a anunțat vineri că la cererea Brigăzii de Poliție Rutieră și a instituțiilor care participă la organizarea vizitei Papei Francisc, unitățile de învățământ vor fi închise pe 31 mai, data sosirii Suveranului Pontif. Cu o zi înainte, vor fi suspendate cursurile din grădinițe, școli și liceele aflate pe traseul principal al vizitei Suveranului Pontif.
„La summitul de la Sibiu s-au închis şcolile în tot oraşul, timp de o săptămână şi a fost o decizie foarte bună. (...) Cine spune că şcolile trebuie închise parţial, nu ştie care este intensitatea acestui eveniment”, a declarat primarul general al Capitalei Gabriela Firea vineri, la ședința comandamentului special înființat pentru vizita Papei Francisc în România. „Ţinând cont de recomandările Poliţiei, vă propunem ca pentru data de vineri să suspendăm cursurile în toate şcolile din Bucureşti, iar joi să fie suspendate parţial. Vom demara procedurile pentru suspendarea cursurilor total pentru data de vineri”, a anunţat Ioana Neacşu șeful Inspectoratului Școlar al Capitalei
A existat și o a doua propunere după cum relatează antena3.ro: pe 31 mai să nu fie închise decât unitățile de învățământ de pe o rază de 1 -2 kilometri adiacentă traseului oficial dar a fost respinsă.
Deciziile luate vineri la comandament, vor fi transmite fiecărei unităţi de învăţământ urmând să se aștepte reacția consiliilor de administrație.”Pentru cei care nu sunt de acord cu închiderea școlii, înseamnă că nu realizează ce înseamnă atâția părinți și copii pe drumuri la o astfel de vizită. Este un risc de securitate uriaș”, a dezvăluit Gabriela Firea