Gata cu ploile! Cum va fi vremea în a doua zi de Paşte

Gata cu ploile! Cum va fi vremea în a doua zi de Paşte

Ultima actualizare:

În ţară

În noaptea de luni înnorările se vor accentua în jumătatea de sud-vest a teritoriului, iar în Banat şi în Oltenia pe arii extinse vor fi averse însoţite de descărcari electrice, cumulându-se local cantităţi de apă de 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade.

Marţi, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în cea mai mare parte a ţării, cu maxime termice între 16 şi 25 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, când vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local în nord-vestul ţării, în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în rest. Izolat vor fi posibile cantităţi de apă de peste 10...15 l/mp. Temperaturile minime se vor încadra între 3 şi 13 grade.

În Bucureşti

Luni, vremea se va încălzi şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 9...10 grade.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
pisica istock jpg
image
image