George Bosânceanu, patronul hotelului Histria din Mamaia, amendat în urma unui scandal. Cu cine s-a certat afaceristul
Patronul hotelului Histria din stațiunea Mamaia a fost amendat, anul trecut, pentru un scandal provocat într-un loc public. Mai exact, George Bosânceanu s-a certat cu un turist. Însă nu a fost singura amendă luată de omul de afaceri. În aceeași zi a fost sanționat pentru că nu purta mască
Scandalul a avut loc în august 2020. George Bosânceanu a contestat amenda și spune ca ”aspectele reținute în procesul verbal nu corespund adevărului”, scrie replicaonline.ro.
Afaceristul a declarat, că, de fapt, o femeie a făcut rezervare și a fost cazată la Complex Mamaia Histria la camera 108, semnând contractul de închiriere, iar în prima noapte de cazare, până a doua zi dimineața a făcut zgomot și s-a certat cu soțul său, deranjând ceilalți turiști cazați în unitatea hotelieră.
George Bosânceanu a arătat că aceste aspecte i-au fost aduse la cunoștință de către turiștii care nu puteau dormi din cauza certurilor dintre femeie și soțul său, astfel încât a luat decizia de a-i decaza și de a le returna diferența din suma achitată.
Omul de afaceri susține că nu a provocat niciun scandal și nici nu s-a aflat pe domeniul public, ci pe proprietatea acestuia. Totodată, acesta a arătat că, în aceeași zi a fost sancționat de către Poliția Mamaia pentru nepurtarea măștii în interiorul recepției, când în realitate lua masa într-un salon privat.
Instanța a decis respingerea plângerii contravenționale formulată de George Bosânceanu ca neîntemeiată. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Citeste și:
Afaceristul George Bosânceanu, şi fără hotel, şi după gratii