Ger cumplit în toată ţara, temperaturile coboară sub – 20 grade. Află unde va fi cel mai frig

Ger cumplit în toată ţara, temperaturile coboară sub – 20 grade. Află unde va fi cel mai frig

Ultima actualizare:

În Transilvania, în perioada 23-30 ianuarie, termometrele vor indica valori de sub – 14 grade grade, în timpul zilei, şi de până la – 20 de grade în timpul nopţii. Cele mai geroase nopţi vor fi, conform meteorologilor, în perioada 27-29 ianuarie, scrie realitatea.net. După această dată, vremea se încălzeşte uşor şi se vor înregistra temperaturi normale suportabile. În Maramureş, în acelaşi interval va fi frig atât ziua, cât şi noaptea.

În Moldova, vremea se va răci începând cu data de 25 ianuarie, când se vor înregistra – 14 grade în timpul nopţii. În această parte a ţării ninsorile vor fi prezente încă de mâine, mai ales în partea sudică a zonei, conform aceleiaşi surse. Şi în Dobrogea vremea se înrăutăţeşte începând cu data de 24 ianuarie, când se vor înregistra precipitaţii mixte, lapoviţă şi ninsoare.

În Oltenia, mediile temperaturilor vor coborî până la – 10 grade, iar ninsorile vor fi însemnate cantitativ. În Muntenia, minimele înregistrate în perioada 24-29 ianuarie vor fi de – 10 grade Celsius şi sunt condiţii pentru ninsori, posibil importante cantitativ.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Google, foto Shutterstock jpg
image png
image png
autobuze stb jpg
magistrala m6 metrou scaled c 1260x709 webp
image png
Instructor pilates, foto shutterstock  jpg
image png
image
image