Gheorghe Ionescu va fi înmormântat cu onoruri militare; soția primește 20.000 de euro

Ultima actualizare:

    Polițistul Gheorghe Ionescu a fost înmormântat duminică, 23 august
Polițistul Gheorghe Ionescu a fost înmormântat duminică, 23 august

Polițistul Gheorghe Ionescu, decedat vineri dimineață, după ce a fost accidentat în timpul serviciului, va fi înmormântat, duminică, la Cimitirul Ghencea Militar. Potrivit corespondentului Mediafax agentul de circulație va fi depus în cavoul familiei, cu onoruri militare, iar soția sa va primi un ajutor de 20.000 de euro

Pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune, agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Ministerul va organiza funeraliile militare şi va sprijini familia cu tot ce este necesar în aceste împrejurări tragice.

Ministrul Gabriel Oprea şi întreaga conducere a instituției vor participa duminică la ceremonialul religios de înmormântare a subinspectorului post-mortem Gheorghe Ionescu.

Vicepremierul a discutat personal, vineri dimineață, cu soţia poliţistului şi a dispus măsurile necesare pentru ca aceasta să fie încadrată în Ministerul Afacerilor Interne, conform prevederilor Ordinului nr. 35 din 13 martie 2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi.

Vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Dumitru Coarnă a declarat că soția lui Gheorghe Ionescu, va primi, conform legislației, un ajutor de 20.000 de euro.

El a mai precizat că polițistul va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar din Capitală.

Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu avea 44 ani, era căsătorit şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.

"Cu profundă tristeţe anunţăm plecarea timpurie dintre noi a colegului şi prietenului nostru, subinspector de poliţie p.m. Gheorghe Ionescu, din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile şi sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne. Dumnezeu să te odihnească în pace,“Dulăule”!", scriu reprezentanții MAI, amintind de porecla polițistului.

Polițistul Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit, vineri dimineață, la Spitalul Floreasca, după ce a fost accidentat grav de un om de afaceri turc în urmă cu aproape trei săptămâni. El a încercat să îl facă să oprească pe șoferul care conducea cu viteză și a fost luat pe capotă de acesta și apoi aruncat în stradă.

Omul de afaceri turc Abdullah Atas, care l-a accidentat pe polițist, va fi acuzat de omor calificat, riscând o pedeapsă de 15 - 25 de ani de închisoare sau detențiune pe viață, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Soția lui Ionescu a început săptămâna aceasta o campanie de strângere de fonduri pentru a putea să îşi transfere soţul la o clinică din Israel. Aceasta a anunţat marţi, după ce şi-a vizitat soţul la spital, că este în stare extrem de gravă, fiind în comă indusă și având nevoie de o intervenție chirurgicală, pe care ea ar dori să o facă la un spital din Israel.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat joi, după ce, împreună cu ministrul de Interne, l-a vizitat la Spitalul Floreasca pe poliţistul Gheorghe Ionescu, că acesta este în stare critică şi acum nu ar suporta transportul în Israel, dar când se va putea, sunt pregătite fonduri şi un avion.

Potrivit medicilor, polițistul a suferit politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav cu focare hemoragice multiple şi edem cerebral difuz, fractură fronto-parietală stângă, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale şi fractură sternală, contuzie pulmonară stângă şi hemotorax stâng, traumatism abdominal sever cu ruptură splenică, contuzie pancreatică şi multiple leziuni mezenterice cu ischemie de intestin subţire, contuzie renală stângă şi hematom retroperitoneal minim. El a suferit multiple intervenţii chirurgicale, fiindu-i montat şi un senzor de monitorizare a presiunii intracraniene.

Accidentul s-a produs în 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.

Accidentul a fost provocat de omul de afaceri turc Abdullah Atas, căruia polițistul i-a făcut semn să oprească. Acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la Rutieră a accelerat şi l-a lovit. Poliţistul a fost târât pe capotă pe o distanță aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Polițiștii au stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie și mergea cu o viteză de 180 - 200 de kilometri la oră.

Omul de afaceri Abdullah Atas a fost arestat preventiv în 3 august, de Tribunalul Bucureşti



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image