Gheorghe Stelian spune că i-a dat 10 milioane de euro lui Cocoş
Au început să apară stenograme din dosarul care a dus la arestarea șefei DIICOT, Alina Bica. Mituitorul, celebrul Gheorghe Stelian zis ”Stelu”le-a spus magistraţilor că i-a dat 10 milioane de euro lui Dorin Cocoş relatează corespondentul Mediafax. Suma a fost dată la cererea soțului Elenei Udrea, pentru a interveni la Sergiu Diacomatu, de la ANRP, în vederea soluţionării dosarul în care ”Stelu”a cerut despăgubiri pentru terenul de 13 hectare, supraevaluat cu 61 milioane de euro
Gheorghe Stelian, zis Stelu, a dat o declaraţie în faţa anchetatorilor în 20 noiembrie, când fostul şef al DIICOT Alina Bica a fost reţinută, arătând că, după ce a cumpărat de la Dino Sinigalia, în 2010, dreputurile litigioase pentru terenul de peste 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a vorbit cu Dorin Cocoş despre posibilitatea obţinerii de despăgubiri de la ANRP.
"Dorin Cocoş mi-a garantat că totul va fi bine şi să am încredere în el, moment în care dosarul a fost validat şi trimis către ANRP. După şedinţa de evaluare, s-a nominalizat un evaluator cu care m-am întâlnit în zona ANRP", a spus Gheorghe Stelian când a fost audiat de procurori, declaraţie citată în motivarea deciziei de arestare preventivă a fostului preşedinte al ANPR Crinuţa Dumitrean, document obţinut de MEDIAFAX.
Acesta a mai arătat că, după finalizarea raportului de evaluare, în care a fost trecută o valoare a terenului de aproximativ 377 de milioane de lei, evaluatorul i l-a prezentat. Ulterior, Gheorghe Stelian a luat legătura cu Dorin Cocoş pentru a-i spune că "s-a rezolvat".
"Acesta, deşi nu avusesem stabilită o înţelegere prealabilă, mi-a cerut 10.000.000 de euro aproximativ pentru a interveni pe lângă factori de decizie din csadrul ANRP în vederea soluţionării dosarului meu. Cu toate acestea, Dorin Cocoş nu a menţionat numele persoanei la care urma să intervină pentru soluţionarea dosarului", a precizat Gheorghe Stelian la audieri.
Gheorghe Stelian a mai arătat în declaraţia sa că, ulterior, Dorin Cocoş i-a propus să cesioneze 25 la sută din drepturi lui Gabriel Gheorghe, Adrian Andrici şi Valentin Vişoiu, pentru suma cerută de 10 milioane de euro, fapt care s-a şi întâmplat.
"Ulterior deciziei de restituire, în momentul în care am vândut o parte din acţiunile primite (la Fondul Proprietatea, n.r.), i-am remis lui Dorin Cocoş, în mai multe tranşe, suma de aproximativ 10.0000.000 euro, conform înţelegerii avute", le-a spus Gheorghe Stelian procurorilor.
Acesta a adăugat că, după soluţionarea dosarului, în anturajul lui Dorin Cocoş l-a întâlnit pe Sergiu Diacomatu, vicepreşedinte ANRP la acea dată, despre care a înţeles că era persoana la care a intervenit Dorin Cocoş.
În dosarul despăgubirilor pentru terenul supraevaluat au fost arestaţi fostul procuror şef al DIICOT Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, preşedintele comisiei care a aprobat despăgubirea, fostul vicepreşedinte al ANAF Dragoş Bogdan şi expertul evaluator Emil Nuţiu, iar Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte al ANRP, este cercetată în libertate sub control judiciar, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu.
Şi ceilalţi foşti membri ai comisiei, respectiv deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi deputatul UDMR Marko Attila, precum şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar, sunt acuzaţi tot de abuz în serviciu.
Camera Deputaţilor a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a deputatului UDMR Marko Attila. Acesta a fost citat joi la DNA, însă nu s-a prezentat întrucât este plecat din ţară. Avocatul lui Marko Attila a declarat că deputatul este în capitala Ungariei, precizând că nu poate să spună când se va întoarce în România.
Marko Attila a fost condamnat, în 26 noiembrie, la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un alt dosar, în care a fost acuzat de abuz în serviciu privind restituirea unor imobile, decizia fiind definitivă. Prin decizia instanţei nu a fost dispusă şi interdicţia de a părăsi ţara în cazul deputatului UDMR.
În acelaşi dosar, procurorii au cerut aviz şi pentru arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu, însă solicitarea nu a întrunit numărul de voturi pentru aprobare. Teodorescu a fost pus, miercuri, sub control judiciar de către procurorii DNA şi are interdicţie de a părăsi ţara.
Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.
Anchetatorii susţin că, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru - au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren agricol de 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 61 de milioane de euro.
Procurorii susţin că activitatea Comisiei Centrale de Despăgubiri din care au făcut parte cele nouă persoane a fost "abuzivă, infracţională", întrucât prin intermediari s-a intervenit la aceştia pentru ca dosarul de despăgubire al lui Gheorghe Stelian să fie soluţionat favorabil acestuia, iar în acelaşi scop, evaluatorul ar fi primit până la 100.000 de lei pentru a supraevalua terenul.
Totodată, în documente ale anchetatorilor se arată că omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, ar fi cerut 10 milioane de euro pentru a interveni "pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP" în vederea soluţionării dosarului lui Gheorghe Stelian.
În aceleaşi documente se mai arată că Gheorghe Stelian ar fi împărţit cei 61 de milioane de euro cu oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe. Astfel, Gheorghe Stelian ar fi luat 46.288.238 de euro, Vişoiu - 7.035.812 euro, Andrici - 4.196.800 euro şi Gheorghe - 4.196.800,2 euro.
Valentin Vişoiu, acţionar la societăţile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, este arestat la domiciliu, fiind cercetat şi în dosarul de corupţie al primarului Piteştiului Tudor Pendiuc, pentru dare de mită, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.
Omul de afaceri Gheorghe Stelian, zis Stelu, este cunoscut pentru mai multe afaceri cu imobiliare. De la el ar fi cumpărat Elena Udrea, în 2006, un teren în zona Floreasca din Bucureşti, pentru a construi locuinţe. Totodată, Udrea a mai cumpărat un teren pe malul lacului Griviţa, tot pentru un proiect imobiliar, după ce a făcut un credit de 3,3 milioane de euro la BRD. Proiectul neavând succes, Udrea a vândut terenul şi creditul lui Alexandru Faur, partener de afaceri al lui Stelian.