Gigi Becali, «arestat la domiciliu»? Iată proiectul de lege care l-ar putea scăpa de puşcărie

Gigi Becali, «arestat la domiciliu»? Iată proiectul de lege care l-ar putea scăpa de puşcărie

Ultima actualizare:

Monitorizaţi tot timpul cu ajutorul unei brăţări. Asta propun deputaţii Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (minorităţi), într-un proiect de lege. Astfel, deţinuţii care ar putea beneficia de această lege vor fi trimişi acasă, dar vor purta ataşată de mână sau de picior o brăţară electronică ce va permite monitorizarea lor în permanenţă, astfel încât să nu poată părăsi domiciliul sau perimetrul desemnat în care sunt nevoiţi să stea pe durata executării pedepsei, anunţă rtv.net.

“Încercăm astfel să nu mai trimitem în sistemul penitenciar persoane ce au săvârşit fapte mai 'mici', de o gravitate redusă, dar să le controlăm cumva. Exact ca în Statele Unite, vor purta o brăţară la mână sau la picior”, a declarat unul dintre iniţiatori, Nicolae Păun.

Iniţiatorii cred că statul român ar putea să reducă din cheltuielile pe care le antrenează întreţinerea sistemului penitenciar, deoarece vor fi reduse costurile legate de întreţinerea închisorilor. Mai mult, costul brăţărilor ar urma să fie suportat de către cei condamnaţi.

Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarilor, a declarat, la rtv.net, că există deja cadrul legal pentru aplicarea acestei proceduri, problema fiind că instanţele nu se folosesc de el. “Instanţele ar putea aplica libertatea supravegheată (...) Legislaţia există deja, trebuie doar pusă în practică”, a declarat Dumitraşcu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
schi italia istock2 jpeg
consult medical, foto shutterstock jpg
baietelul de la tomis captura video jpg
inundatii constanta jpg
elev bistrita png
ambulanta, foto shutterstock jpg
insula iubirii sezonul fenomen national record dupa record doborat de emisiunea de la antena 1 920182 webp
Monaco, foto Shutterstock jpg
image
image