Gigi Becali nu va fi eliberat pentru operaţie
Nu vor şi pace. Nici un judecător nu a decis în favoarea lui Gigi Becali. A avut ghinion şi azi, când magistraţii nu au fost de acord cu o intervenţie chirurgicală, într-un spital particular.Latifundiarul urmează să fie operat într-un spital de stat din România, sub pază. Aşa au decis azi magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa.
Maria Vasii, avocata lui Becali, a cerut Instanţei să admită contestaţia la decizia Tribunalului Constanţa, care a respins solicitarea de întrerupere a pedepsei, pentru o intervenţie chirurgicală care nu poate fi făcută în regimul penitenciar.
Avocata omului de afaceri a prezentat mai multe cazuri de la instanţe din ţară în care condamnaţi cu pedepse mult mai aspre decât Becali au beneficiat de întreruperea perioadei de detenţie din motive medicale, dar şi cazuri de la CEDO în care România a fost condamnată tocmai pentru că nu a permis unor condamnaţi să fie eliberaţi pentru tratament medical.
Avocata a susţinut că Gigi Becali are dreptul să se opereze fără pază şi că îşi poate alege clinica unde să aibă loc intervenţia, ea indicând în acest caz o unitate medicală privată din Bucureşti.
Procurorul DNA a cerut magistraţilor să respingă această contestaţie ca neîntemeiată şi să păstreze hotărârea dată de Tribunalul Constanţa, susţinând că prin decizia acestei instanţe lui Becali nu i se interzice realizarea intervenţiei chirurgicale, doar că aceasta trebuie făcută sub pază şi în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii.
La rândul său, Becali a spus că deocamdată nu i-a propus nimeni unde să fie operat, susţinând că "pe statul român nu îl interesează" acest aspect.
La termenul de judecată de marţi, Gigi Becali a solicitat operarea în sistemul privat de sănătate din România.
"Prefer să mă operez în România, dar în sistem privat. Dar spitalele private din românia nu permit pază. Mi-au spus: "vă operăm, dar nu cu pază". Am două luni de la examenul medical, iar statul român nu mi-a propus nimic. Să-mi spună cutare, cutare. Nu îi interesează nimic. Intervenţia asta pe care o fac este foarte periculoasă. Închipuiţivă că mă duc undeva şi eu nu vreau acolo să îmbrăţişez gardienii, vreau să-mi îmbrăţişez nevasta, mama şi fetele. Să mă încurajeze, să-mi dea putere. Pot să-mi pierd sănătatea. Mor de inimă. Dacă pot să mă duc la biserică de ce nu pot să mă operez fără pază?. Zi şi noapte, ca deşinut, mă gândesc ce să-i mai spun judecătorului ca să mă lase să mă operez. Eu mai am câteva luni de puşcărie. Şapte, opt, nici nu ştiu. Pe cine deranjează că vreau să întrerup puţin pedeapsa şi să mă întorc şi să execut. Eu nu am fost condamnat la moarte şi nu la paralizie", a declarat Gigi Becali, în sala de judecată.
După ieşirea din clădirea Curţii de Apel Constanţa, Gigi Becali s-a urcat în duba penitenciarului şi le-a arătat jurnaliştilor prezenţi o cruce, afişând o atitudine ceva mai optimistă decât la ultimele termene de judecată.