Gregorian Bivolaru a fost adus în România. Cum arată liderul MISA

Ultima actualizare:

    Bivolaru a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru sex cu minoriFoto: Mediafax
Bivolaru a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru sex cu minoriFoto: Mediafax

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus azi din Franţa în România. Potrivit unor surse din Poliţia Capitalei, Bivolaru a fost încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei.

Curtea Supremă din Franţa a decis definitiv la data de 13 iulie să îl extrădeze în România pe Gregorian Bivolaru pentru a îşi ispăşi pedeapsa de şase ani de închisoare pentru trafic de persoane, dispusă în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scrie news.ro.

Autorităţile române au reuşit să îl aducă pe Bivolaru în ţară după mai bine de zece ani de când cere extrădarea lui
Autorităţile române au reuşit să îl aducă pe Bivolaru în ţară după mai bine de zece ani de când cere extrădarea lui

Autorităţile române au reuşit astfel să îl aducă pe Bivolaru în ţară după mai bine de zece ani de când cere extrădarea lui, în condiţiile în care acesta a primit azil politic în Suedia, unde a stat până în acest an, când a fost prins la Paris.

Gregorian Bivolaru se află, potrivit unor surse judiciare, în Arestul Central al Poliţiei Capitalei
Gregorian Bivolaru se află, potrivit unor surse judiciare, în Arestul Central al Poliţiei Capitalei

“În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Franţa, la data de 22 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 64 de ani, pe numele căruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu minor. Acesta a fost introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agenţii de aplicare a legii, cu competenţe în domeniu”, arată Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa în  26 februarie, fiind plasat în arest preventiv, în penitenciarul din Fresnes. Autorităţile române au cerut extrădarea lui Bivolaru, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.

La ultimele termene de judecată, Bivolaru a fost citat de instanţă şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson, pe care l-a obţinut în Suedia.

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa în 26 februarie, fiind plasat în arest preventiv, în penitenciarul din Fresnes
Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa în 26 februarie, fiind plasat în arest preventiv, în penitenciarul din Fresnes

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net