Greșeala frecventă făcută de șoferi care poate aduce amenzi usturătoare. Mulți nu știu această regulă

Șoferii care circulă pe drumurile publice din România sunt obligați, prin lege, să folosească luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă (DRL) pe întreaga durată a deplasării, inclusiv pe timp de zi. Nerespectarea acestei reguli atrage sancțiuni consistente, cu amenzi care pot ajunge până la peste 1.000 de lei. În plus, în condiții de vizibilitate scăzută, conducătorii auto trebuie să utilizeze simultan luminile de întâlnire și proiectoarele de ceață din față.

Amenzi pentru șoferii care nu folosesc luminile de întâlnire / FOTO: Shutterstock
Amenzi pentru șoferii care nu folosesc luminile de întâlnire / FOTO: Shutterstock

La autoturismele mai noi, sistemele de iluminare se activează automat odată cu pornirea motorului. În schimb, în cazul vehiculelor mai vechi, responsabilitatea revine exclusiv șoferului, care trebuie să aprindă manual luminile înainte de a pleca la drum.

Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu folosesc luminile de întâlnire în timpul zilei

Codul Rutier prevede clar că folosirea luminilor de întâlnire sau a celor pentru circulația diurnă este obligatorie indiferent de tipul drumului. Regula se aplică atât în localități, cât și în afara acestora, pe drumuri comunale, județene sau pe autostrăzi. Legea stabilește explicit această obligație.

„În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.

Aceleași prevederi se aplică și celor care conduc motociclete sau mopede. Aceștia trebuie să aibă luminile de întâlnire aprinse pe timpul zilei, în caz contrar fiind pasibili de sancțiuni contravenționale. Codul Rutier menționează: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevazută în clasa a II-a de sancțiuni nerespectarea obligației ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcţiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulaţia pe drumurile publice”.

Reguli severe pe timpul nopții

Totodată, folosirea necorespunzătoare a proiectoarelor de ceață poate atrage intervenția poliției rutiere.

Regulile devin și mai stricte pe timpul nopții. Atunci când un șofer se apropie de un vehicul care circulă din sens opus, acesta este obligat să comute pe luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 200 de metri și să reducă viteza. În situația în care se apropie de un autovehicul aflat în față, luminile de întâlnire trebuie utilizate de la minimum 100 de metri.

Luminile de întâlnire emit o lumină albă sau galbenă, în funcție de tehnologia folosită, fie că este vorba despre LED-uri sau becuri clasice. Fasciculul luminos este orientat spre carosabil, astfel încât să asigure vizibilitate fără a-i deranja pe ceilalți participanți la trafic.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mosii jpg
pensie, foto shutterstock jpg
lactis iasi webp
sarbatori griji cheltuieli jpg
mostenire casa jpg
index (1) webp
87673787460432porci1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net