Grevă în aeroporturi! Controlorii de trafic aerian opresc lucrul
Angajaţii Romatsa au intrat, azi, în grevă, începând cu ora 9.00, ca semn de protest faţă de neîncheierea contractului colectiv de muncă, transmite news.ro. Asta, după ce negocierile sindicatului cu conducerea regiei, care are monopolul dirijării traficului aerian din România, au eşuat ieri.
UPDATE: Ora 11.30 Alexandru Cuc, ministrul Transportului, a declarat la Realitatea TV că greva Romatsa se suspendă.„În urmă cu 30 de minute am avut o discuție cu domnul Turdorache (sindicalist Romatsa - n. red.) și în acest moment se lucrează la o convenție și greva va fi suspendată. Se va reveni la normal după ora 13:00”, a declarat ministrul.
UPDATE: Ora 11.15 Două zboruri au înregistrat întârzieri pe aeroportul din Iaşi din cauza grevei controlorilor de trafic, ambele pe rute interne, însă nicio cursă aeriană nu a fost anulată. Astfel zborul Iaşi - Otopeni a decolat de la Iaşi la ora 10.20, în loc de 9.30, în timp ce zborul BlueAir Timişoara-Iaşi a aterizat pe aeroportul ieşean cu o întârziere de 45 de minute, adică la ora 12.00, în loc de 11.15."Nu sunt mari probleme deocamdată şi nu avem călători blocaţi. Nu există zboruri anulate, dar pot apărea unele întârzieri”, a declarat pentru News.ro, directorul aeroportului din Iaşi, Alexandru Anghel. După ora 12.00, sunt programate zboruri către şi dinspre Otopeni, Roma, Londra, Bergamo, Viena şi Bologna. Potrivit reprezentanţilor aeroportului Iaşi, în total, după ora 9.00 sunt programate 25 de zboruri, respectiv 15 aterizări şi 10 decolări. Conducerea aerogării ieşene speră ca niciuna dintre curse să nu fie anulată, iar întârzierile să aibă o durată cât mai mică.
UPDATE: 10.50 Şase zboruri Ryanair ce urmau să aterizeze şi să decoleze de pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni au fost anulate, restul curselor înregistrând întârzieri pe tot parcursul zilei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache. ”Sunt trei decolări şi trei aterizări ale Ryanair care au fost anulate. În rest, sunt afectate toate cursele care urmau să decoleze sau să aterizeze după ora 9.00”, a declarat acesta. ”Au fost şi curse care au decolat la timp, dar sunt şi curse care vor ateriza cu întârzieri de până la 30 de minute, sunt şi curse care vor decola cu întârzieri de până la două ore. Şi aici vorbesc strict de intervalul 9.00-11.00”, a mai explicat Iordache. El afirmă că pasagerii trebuie să se informeze la timp de la compania aeriană în ceea ce priveşte zborul, dar şi să vină la aeroport la ora programată pentru zbor. În funcţie de ora la care se încheie grevă, întârzierile pot deveni mai mari, fiind posibile întârzieri și la cursele de seară.
UPDATE: ora 10.30 Din primele zece curse care trebuiau sa decoleze dupa ora 9.00 pe Otopeni, doua au fost anulate si patru apareau pe tabela cu intarzieri. A fost anulată o cursă către Roma și una către Berlin, iar la întârzieri figurează late patru zboruri: două către Amsterdam și două către Paris.
UPDAtE: ora 10.15 Zece curse programate pe Aeroportul Sibiu către sau dinspre destinaţii din Germania, Austria şi Spania ar putea fi afectate de greva controlorilor de trafic. Potrivit programului de zbouri al Aeroportului Sibiu, cursele ar trebui să fie operate pe toată durata zilei, către destinaţii din Germania, Austria şi Spania, cele mai multre către sau dinspre Munchen. Programul de "Plecări” prevede trei curse către Munchen, una către Viena şi una către Milano, iar programul de "Sosiri” prevede trei curse de la Munchen, una de la Viena şi una de la Madrid. Toate aceste curse ar putea fi afectate de greva controlorilor de trafic. La Sibiu, nu se ştie deocamdată dacă vreuna dintre aceste curse va fi aleasă pentru operare de către Eurocontrol. Legea prevede că vor fi asigurate 33,3% din zborurile care erau programate, plus excepţiile, categorie în care sunt incluse zborurile înalţilor demnitari (preşedinţi, şefi de guvern, miniştri), zborurile militare, cursele umanitare sau cele din categoria operaţiunilor de căutare-salvare.
UPDATE: ora 09.00 A început greva generală pe termen nelimitat a controlorilor de trafic aerian din cadrul Romatsa, care riscă să genereze întârzieri şi anulări de curse pe aeroporturile din România. Totuşi, în ultimele declaraţii, sindicaliştii care reprezintă interesele angajaţilor Romatsda au sugerat că greva ar putea fi suspendată după doar câteva ore. Conducerea Romatsa a cerurt în instanţă suspendarera grevei, iar dosarul este judecat tot azi.
Se va asigura 30% din trafic
Pe perioada grevei, angajaţii vor asigura 30% din trafic, însă nu este posibil să fie anunţate în prezent exact cursele care vor fi anulate sau întârziate, deoarece decizia va fi luată de către Eurocontrol, au precizat luni sindicaliştii, la ieşirea de la negocieri. „Există şanse ca greva să fie suspendată după o oră, două ore", a spus liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache, la ieşirea de la discuţiile de la Ministerul Transporturilor, care au durat trei ore.
Greva s-ar putea opri în câteva ore
Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat, ieri, la ieșirea de la discuțiile de la Ministerul Transporturilor, unde au fost prezenți atât patronatul ROMATSA cât și sindicatul ATSR, că în urma discuțiilor cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, există șanse destul de mari ca greva generală anunțată să se oprească într-un interval de timp relativ scurt. "Ceea ce putem să vă spunem în momentul de față este că în urma discuțiilor cu domnul ministru (ministrul Transporturilor, n.r.) și cu reprezentanții, atât ai Ministerului Transporturilor, cât și a autorităților aeronautice din România, există șanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunțat-o pe perioadă nedeterminată să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment, exact, că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră și ceva", a spus Gabriel Tudorache, președintele ATSR.
Celor care și-au făcut planuri să petreacă minivacanța de Rusalii în străinătate li se recomandă să se inteeseze din timp dacă cursele pentru care au optat sunt amânate sau nu.
Cursele charter, amânate
Greva generală a controlorilor de trafic ai Romatsa provoacă pierderi agenţiilor de turism, care vor fi nevoite să găsească soluţii pentru reprogramarea sau compensarea călătoriilor şi vacanţelor turiştilor, clienţi de business şi leisure, programate pentru Rusalii. Toate cursele charter de azi au fost anulate, potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Acesta a precizat că zborurile care vor fi anulate marţi urmează să fie reprogramate. Pe 30 mai sunt programate plecările în mai multe vacanţe individuale sau de grup, pe zboruri de linie ori charter, precum şi călătorii de business spre marile oraşe ale Europei, în total peste 150 de decolări numai de pe Aeroportul International Henri Coandă. Şi tot atâtea aterizări, la Bucureşti, ale cetăţenilor români sau străini.
Protestul, contestat în instanță
Regia Autonomă Administrația Română a Controlorilor de Trafic Aerian - ROMATSA a contestat în instanță legalitatea grevei anunțate pentru azi, de către Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), transmite romaniatv.net. Ședința în care instanța va judeca pe fond acțiunea pentru constatarea nelegalității grevei va avea loc marți, la ora 8:30, la secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Liderul ATSR, Gabriel Tudorache, a declarat pentru AGERPRES că marți dimineața se va afla la Tribunalul București unde se va judeca acest conflict de muncă.