Guvernul are în vedere o eventuală decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte

Guvernul are în vedere o eventuală decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte

Ultima actualizare:

    Premierul Orban în ședință de GuvernFoto: Arhivă Click
Premierul Orban în ședință de GuvernFoto: Arhivă Click

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2.

Premierul a fost întrebat dacă ia în considerare o astfel de măsură în condiţiile în care tot mai multe localităţi au trecut de pragul de trei cazuri COVID-19 la 1000 de locuitori.

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000.

Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare", a răspuns Orban.

Întrebat dacă în campania pentru alegerile parlamentare vor fi impuse măsuri suplimentare în contextul creşterii accentuate a numărului de infectări, el a spus că vor fi „aceleaşi măsuri ca în campania pentru locale", informează Agerpres.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
programul liturgic de la paraclisul catedralei nationale 14809 jpg
robot umanoid origin m1 captura video jpg
lolita afansyeva profimedia jpg
Donald Trump FOTO AFP
Insula Nauru, foto Shutterstock jpg
alina mitrache (1) jpg
carabinieri jpeg
Ana Oros Daraban este femeia ucisă de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii FOTO Facebook
image
image