Guvernul de la "răcoare". Lista miniştrilor ajunşi la închisoare

Ultima actualizare:

    Sorin Pantiş, fost ministru al comunicaţiilor, a primit şapte ani de închisoare cu executareFoto: Mediafax
Sorin Pantiş, fost ministru al comunicaţiilor, a primit şapte ani de închisoare cu executareFoto: Mediafax

Aproape un Guvern întreg. Zece foşti miniştri şi un ex-premier au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie comise în timp ce erau în funcţie. Sunt deja la închisoare.

Mai sunt câţiva „în aşteptare”: unii chemaţi la DNA, alţii cu dosar la tribunal. Click! îţi spune ce foste nume grele de la guvernare sunt „la răcoare”.Dosarele s-au judecat mulţi ani, în fiecare caz. Când au primit condamnările au fost revoltaţi, s-au declarat nevinovaţi, chiar şi când au ajuns după gratii. Nici unul nu credea că li se putea întâmpla aşa ceva: să stea într-o celulă, alături de criminali, hoţi ori violatori. Să mănânce la cantină, marmeladă, ciorbă de fasole şi orez cu legume. Să primească un sul de hârtie igienică şi două săpunuri, pe lună.

Cel mai recent condamnat a fost ministru doi ani. A mers la tribunal elegant şi ferchezuit, dar acum va trebui să împartă o celulă cu nişte infractori. Sorin Pantiş, 54 de ani, a fost ministrul comunicaţiilor în anii 1996-1998, în Guvernele Victor Ciorbea şi Radu Vasile. A primit 7 ani de inchisoare cu executare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, alături de Dan Voiculescu.

Adrian Năstase
Adrian Năstase

Adrian Năstase, 4 ani. Fost premier, fost ministru de externe, Adrian Năstase, 64 de ani, este cel mai înalt demnitar care se află în puşcărie, pentru a doua oară. În anul 2012, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie în dosarul „Trofeul calităţii”, din care a executat 9 luni. În 6 ianuarie 2014,  a fost condamnat definitiv la alţi patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian, iar soţia sa a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare.

Relu Fenechiu
Relu Fenechiu

Relu Fenechiu, 5 ani. Fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu, 49 de ani, a fost condamnat definitiv, anul trecut, la cinci ani de închisoare cu executare. Relu Fenechiu a izbucnit în lacrimi în faţa judecătorilor. „Doar Dumnezeu mă mai ajută!”, a spus el. Fostul liberal a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova.

George Copos
George Copos

George Copos, 3 ani şi 8 luni. Din decembrie 2004, până în iunie 2006, a fost ministru de stat pentru IMM-uri în Guvernul Tăriceanu. Din 7 martie 2014, Gheorghe Copos, 61 de ani, este încarcerat 3 ani şi 8 luni în Dosarul Transferurilor, împreună cu greii din fotbal. Omul de afaceri mai este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, în dosarul Loteria Română şi a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare, dar a făcut apel şi află în 25 august dacă primeşte un supliment de pedeapsă.

Victor Babiuc, 2 ani. A fost de două ori şeful Armatei. Victor Babiuc, 76 de ani, fostul ministru al apărării naţionale, a fost condamnat în 21 mai 2013, la doi ani închisoare în dosarul schimburilor de terenuri cu Gigi Becali. A fost eliberat condiţionat după 9 luni, de la Penitenciarul Găeşti.

Victor Babiuc
Victor Babiuc

Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, câte 3 ani. Doi miniştri ai agriculturii, după gratii, după ce au fost filmaţi de procurori când unul dădea, iar celălalt primea şpagă: Decebal Traian Remeş (65 de ani) şi Ioan Avram Mureşan (55 de ani). În 25 februarie 2013, Instanţa i-a condamnat la câte trei ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. Dosarul a fost numit „Caltaboşul”, întrucât mita pentru care au fost condamnaţi a constat în caltaboşi şi ţuică, precum şi 15.000 de euro. Decebal Traian Remeş a fost eliberat condiţionat, în 11 februarie 2014, dar Ioan Avram Mureşan este încă la Penitenciarul Gherla pentru că mai are o condamnare, de 7 ani, şi execută pedeapsa cea mai mare.

Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan
Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan

Încă patru au fost condamnaţi, dar n-au ajuns deocamdată la puşcărie

Zsolt Nagy
Zsolt Nagy
  • Fostul ministru al comunicaţiilor Zsolt Nagy, 41 de ani, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, iar fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni, tot cu suspendare, în dosarul „Poşta Română”, la 24 ianuarie 2014.
  • Zsolt Nagy a mai primit o pedeapsă, de cinci ani cu executare, în dosarul „privatizărilor strategice” unde este condamnat pentru trădare, transmiterea de secrete şi sprijinirea unui grup infracţional transnaţional.
  • În acest dosar, a fost condamnat şi fostul ministru al economiei şi comerţului Codruţ Sereş, la 6 ani închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă, apelul se judecă în luna septembrie.
  • Magistraţii Curţii Supreme au decis, în 27 ianuarie 2014, condamnarea fostului ministru al tineretului şi sportului Monica Iacob-Ridzi la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. În dosarul „2 Mai”, decizia nu e definitivă.

Şi în Europa, premierii merg la închisoare

Puţini prim-miniştri au primit condamnări la închisoare. În România, este cazul lui Adrian Năstase, iar în Europa sunt câţiva.

  • Fost premier italian, Giulio Andreotti a fost condamnat 24 de ani pentru că a comandat mafiei, în 1979, să asasineze un jurnalist incomod.
  • Iulia Timoşenko, fost premier al Ucrainei, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru abuz de putere.
  • Ivo Sanader, fost premier al Croaţiei, a făcut arest preventiv. El este judecat în prezent pentru fapte de corupţie.
  • Pavlo Ivanovych Lazarenko, fost premier al Ucrainei, a fost condamnat la închisoare de justiţia din SUA, în anul 2006, pentru spălare de bani şi fraudă.
  • Fostul prim-ministru francez Alain Juppe a fost şi el condamnat definitiv, la 18 luni de închisoare cu suspendare. Pedeapsa a fost dată în 2004, pentru deturnare de fonduri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Incendiu la un bloc din Piatra Neamț FOTO: ISU
Silviu Prigoana  Foto Click (2) JPG
image png
hrana uscata caini jpg
schelet copil timisoara jpg
200 de ani de la moartea lui Napoleon Bonaparte: O comemorare delicată, dar asumată de președintele francez Emmanuel Macron jpeg
WhatsApp Image 2024 11 15 at 09 56 32 jpeg
tineri sex jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net