Guvernul schimbă regulile pentru obținerea medicamentelor de la CNAS

Ultima actualizare:

    Medicamentele nu vor mai fi aprobate de comisiile CNAS ci direct de medicii specialiști
Medicamentele nu vor mai fi aprobate de comisiile CNAS ci direct de medicii specialiști

Guvernul Grindeanu a eliminat joi comisiile de experţi de la nivelul caselor de asigurării de sănătate judeţene şi de la nivelul CNAS care aprobau medicamentele speciale. Decizia a fost motivată de reclamațiile pacienților care contestau timpul lung în care specialiștii avizau dosarele

Măsura este în vigoare de doi ani și a fost inițiată pentru a ase evita abuzurile medicilor specialiști care semnau rețetele.

"Acest demers va duce la creşterea accesului pacientului la medicamente încă din momentul diagnosticării. Această măsură este prevăzută în planul de guvernare pentru care am fost aleşi. Medicul curant va putea prescrie direct medicamentele, conform protocoalelor terapeutice. Facem precizarea că, până la intrarea în vigoare a HG, care se va face începând cu data de 1 martie, comisiile vor soluţiona toate dosarele care se găsesc pe ordinea de zi, în aşa fel încât începând cu 1 martie să putem să intrăm pe prescripţie directă", a precizat pentru agenția Mediafax, noul ministru al Sănătății, Florian Bodog.

În prezent, la nivelul CNAS comisii de experţi aprobă un număr de 70 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecţiuni oncologice, boli rare (ex. hemofilie, scleroză multiplă, scleroză tuberoasă etc), afecţiuni reumatice, tratamentul hepatitei cronice de tip B şi C,tratamentul infertilităţii, obezitate.

La nivelul caselor de asigurări de sănătate, comisiile la nivel local aprobă 36 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecţiuni cardiovasculare, tratamentul substitutiv al afecţiunilor oncologice, boala Parkinson, ADHD, diabet zaharat, tulburări de creştere la copii, scleroză multiplă, epilepsie.

Actul normativ aprobat de Guvern va intra în vigoare începând cu 1 martie 2017

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net