Guvernul vrea să schimbe regulile pentru ”Prima Casă”

Guvernul vrea să schimbe regulile pentru ”Prima Casă”

Ultima actualizare:

    Programul Prima Casă va putea fi accesat și de tinerii cu venituri modeste
Programul Prima Casă va putea fi accesat și de tinerii cu venituri modeste

Programul „Prima Casă” se transformă într-un program social. Cel puțin așa vrea vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în guvernul Cioloș. citat de Agerpres

”Sperăm, după negocierile pe care le-am avut anul acesta cu Ministerul de Finanțe, să avem un buget începând de anul viitor de câteva ori mai mare. În funcție de situație, ar putea ca unele familii tinere, care nu pot să dea un avans, să poată să aibă acces și fără un avans, dacă o analiză financiară a veniturilor arată acest lucru”, a spus joi Vasile Dîncu la dezbaterea publică a proiectului pentru aprobarea Strategiei Naționale a Locuirii.

El a precizat că o anchetă socială poate să stabilească exact ce înseamnă venituri mici.

„Intenția noastră este ca ceea ce sunt venituri mici (...) să fie luate în considerare ca și criteriu”, a arătat Dîncu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Calin Georgescu audieri 3 Photos Octav Ganea INQUAM jpg
image jpeg
monede de argint jpg
vin impartasanie
Carambol în Bulgaria
accident bulgaria carambol jpg
koah sharpe michael comer foto politie jpg
cumparaturi craciun jpg
image
image