Hotelierii, campanie de vaccinare în rândul angajaților. Vor ca turismul să se deschidă

Ultima actualizare:

    Mulți angajați din domeniul hotelier au acceptat să se vaccineze împotriva Covid-19Foto: horeca.ro
Mulți angajați din domeniul hotelier au acceptat să se vaccineze împotriva Covid-19Foto: horeca.ro

Hotelierii din România au demarat o campanie de înscriere colectivă pe platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19. Imunizarea este voluntară, nu obligatorie, dar spun că este necesară pentru a putea redeschide turismul.

Hotelierii au început de două săptămâni o amplă campanie de înscriere colectivă a angajaților lor pe platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19.

Este o măsură sanitară prin care doresc, pe de o parte, să-și protejeze personalul de o eventuală infectare cu acest virus și, de cealaltă parte, să le ofere și mai multă siguranță turiștilor care aleg destinații românești în acest sezon estival.

”Patronii unităților de cazare de la Marea Neagră cred că vaccinarea angajaților va oferi siguranță tuturor și că aceasta este o variantă mult mai bună decât solicitarea de teste sau adeverințe care să le permită turiștilor intrarea în hotel, o măsură pe care o consideră discriminatorie”, este de părere Anca Nedea, directorul Organizației Patronale Mamaia-Constanța.

Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte Federației Patronale din Turismul Românesc (FPTR) a ținut să explice faptul că au laut decizia să-i înscrie pe angajați pe platformă pentru că mulți nu știu cum să o folosească.

O mare parte dintre cei 73.000 de angajați din hoteluri au acceptat să se vaccineze

Potrivit acestuia, din cei peste 73.000 de salariați ai membrilor FPTR din toată țara, o mare parte a acceptat deja să se imunizeze.

”Această campanie vine în continuarea celorlalte măsuri luate de hotelierii din România pentru a crea un mediu sigur din punct de vedere sanitar atât pentru angajați, cât și pentru turiști. În 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, FPTR a introdus în România certificarea “Hello Hygiene”, primul standard privind practicile de igienă și de siguranță a unităților din turism, respectiv măsuri concrete de prevenire și combatere a virusului Sars-Cov2. Datorită acestei abordări, nu s-a înregistrat niciun focar de infecție în hotelurile din țara noastră”, declarat Dragoș Răducan.

Sezonul estival pe Litoral va începe pe 1 mai.

Citește și: 

Turism de pandemie: românii bat mii de kilometri ca să se vaccineze

Ai vouchere pentru vacanța ratată în pandemie? Îți poți schimba destinația!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net