Hunedoara: A fost găsită fetiţa care plecase de acasă pentru a primi pomană

Ultima actualizare:

Poliţiştii au reuşit să o găsească pe fetiţa de 7 ani care plecase de acasă cu un bărbat, pentru a primi pomană de Ziua Morţilor. Aceasta este teafără şi nu ar fi fost abuzată în vreun fel, însă a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării de sănătate.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, în cursul nopţii de miercuri spre joi, poliţiştii au găsit, în municipiul Vulcan, fetiţa care dispăruse din Petroşani, după ce plecase împreună cu un bărbat după pomană de Ziua Morţilor.

”În cursul nopţii, în urma activităţilor investigative si de căutare, poliţiştii au găsit fetiţa de de 7 ani, dispărută în data de 1 noiembrie a.c., din Petroşani. Aceasta a se afla în incinta unui cămin dezafectat din municipiul Vulcan, împreună cu bărbatul cu care a plecat din faţa blocului", au transmis poliţiştii, precizând că din primele verificări se pare că fetiţa nu a fost agresată în vreun fel. Aceasta a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării de sănătate.

Potrivit sursei citate, în acest caz a fost sesizată Protecţia Copilului, iar poliţiştii fac în continuare cercetări.

”Totodată, a fost sesizată Autoritatea de Protecţie a Copilului, pentru efectuarea unei achete sociale. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmând a fi dispuse măsuri legale, sub coordonarea Parchetului de la lângă Judecătoria Petroşani. La căutări (in localităţile Văii Jiului) au participat peste 50 de poliţişti, jandarmi si poliţişti locali, sub coordonarea Serviciului de Investigaţii Criminale. Fetita se afla în urmărire naţională din data de 5 noiembrie a.c., după ce, în data de 4 noiembrie a.c., dispariţia acesteia a fost reclamată la Poliţia Municipiului Petroşani de tatăl acesteia, aflat în municipiul Timişoara”, mai transmite IPJ Hunedoara.

Potrivit Poliţiei Române, duminică seara, în jurul orei 19.30, Poliţia municipiului Petroşani a fost sesizată de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Petroşani, despre faptul că fiica sa, Delia Gabriel Dorobanţu, în vârstă de 7 ani, ar fi plecat din faţa blocului în care locuieşte, în 1 noiembrie, împreună cu un bărbat de 44 de ani.

Copila şi bărbatul s-ar fi îndreptat spre Cimitirul Central din municipiul Petroşani, pentru a primi alimente de pomană, de Ziua Morţilor.

Poliţiştii din judeţul Hunedoara au întocmit iniţial un dosar penal in rem pentru lipire de libertate în mod ilegal, în acest caz. Anchetatorii spun că, în trecut, cei doi ar mai fi fost la cerşit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net