I-au pus plămân artificial ca să-i salveze viaţa şi copilul

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Caz dramatic la Timişoara, unde o femeie de 31 de ani, însărcinată în şapte luni, este în stare foarte gravă după ce a contactat virusul gripei porcine.

Medicii i-au montat un plămân artificial pentru a o putea ţine în viaţă, dar şi pentru a-i salva copilul. Totuşi, ei sunt sceptici în privinţa şanselor de supravieţuire.

Tânăra a fost internată, iniţial, la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", din Timişoara, cu suspiciune de gripă AH1N1 (porcină).

Starea femeii s-a agravat, însă, motiv pentru care medicii au fost nevoiţi să-i monteze un plămân artificial. Singura soluţie pentru a o ţine în viaţă şi pentru a o putea transporta la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, unde a ajuns duminică. "Pacienta este izolată, iar medicii intră la ea doar cu echipament de protecţie. Starea ei este gravă, însă staţionară, în acest moment", a declarat, pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Liana Dacilescu.

La rândul său, şeful secţiei de Terapie Intensivă, medicul Dorel Săndesc, a declarat, pentru Mediafax, că femeia "are o formă severă de virus, ameninţătoare de moarte. I-am montat un plămân artificial, însă starea ei e gravă, repet, nu garantăm că va supravieţui". Potrivit medicului, plămânul artificial este un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces şi oxigenarea sângelui.

O elevă de 14 ani a murit, miercuri, din cauza gripei

Internată tot la Timişoara, dar la Spitalul pentru Copii «Louis Ţurcanu», o fată de 14 ani, din Arad, a murit, miercuri, din cauza complicaţiilor gripei. Iniţial, fata a fost dusă de părinţi la Spitalul Judeţean din Arad, apoi a fost transferată la Timişoara.

"Pacienta a fost adusă cu o stare septică gravă, a cărei cauză exactă nu se cunoaşte. Aparent, starea a fost cauzată de un virus gripal. Ce tulpină de virus a fost urmează să se stabilească prin examene de laborator", a declarat directorul medical al spitalului, dr. Adrian Wiener.

Peste 150 de cazuri de gripă, confirmate până acum

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat, ieri, că, de la începutul sezonului şi până în prezent, la nivel naţional, s-au înregistrat 152 de cazuri de gripă confirmate (11 virusuri gripale tip A, din care 103 subtip H1 şi 8 subtip H3 - şi 41 de virusuri gripale tip B).

De asemenea, în săptămâna 11 - 17 februarie, a fost înregistrat un deces la caz confirmat cu gripă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din judeţul Maramureş, nevaccinat antigripal, care avea şi alte boli cronice. Până acum, au fost înregistrate trei decese confirmate cu gripă, în judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Maramureş, toate cu virus gripal A/H1.

Cum funcţionează

Structura dispozitivului este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare. Sângele bolnavului e trecut prin dispozitivul care asigură oxigenarea sângelui.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net