Iarna din mijlocul primăverii. Cod galben și portocaliu de ploi, ninsori și vreme rea

Ultima actualizare:

    Cantitățile de apă vor fi însemnate în zona de sud vest a țării, iar la munte vântul va viscoli zăpada
Cantitățile de apă vor fi însemnate în zona de sud vest a țării, iar la munte vântul va viscoli zăpada

Adminitraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu şi galben de vreme rea şi viscol la munte, transmite realitatea.net. Avertizarea de cod galben este valabilă mâine, începând cu ora 04.00, iar cea de cod portocaliu intră în vigoare tot mâine, de la ora 09.00.

Cod galben în sud vest

Fenomenele vizate sunt precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte, precum și intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi în cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50...55 km/h. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1400 m se va depune strat un nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60...70 km/h, viscolind ninsoarea.

Cod portocaliu la munte

Fenomenele vizate sunt ninsori abundente, viscol în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, iar zonele afectate vor fi zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80...100 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
cerere in casatorie hello kitty jpg
geneva elvetia istock jpg
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net