Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, transportată cu maşina poliţiei

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, transportată cu maşina poliţiei

Ultima actualizare:
Credincioşii s-au înghesuit să atingă obiectul adulat
Credincioşii s-au înghesuit să atingă obiectul adulat

Icoana care îi înfăţişează pe Maica Domnului şi pe pruncul Isus, despre care se spune că înfăptuieşte adevărate minuni, a ajuns în Capitală şi a fost depusă în incinta Bisericii Icoanei pentru a fi adulată de credincioşi. Ieri, icoana a făcut un tur al bisericilor din sectorul 2. Azi, aceasta a ajuns la lăcaşul de cult cu o maşină a Poliţiei Locale, unde va sta până la 25 martie.

Primăria sectorului 2 a pregătit o serie de manifestări dedicate Duminicii Ortodoxiei. Azi, icoana a fost întâmpinată de sute de credincioşi, însă numărul acestora va creşte mâine când, începând cu ora 17.00, va fi săvârşită slujba Vecerniei. După ora 18.30 va avea loc o procesiune cu icoane în jurul Parcului Grădina Icoanei, urmată de un concert de cântări religioase. În timpul procesiunii, preoţii şi enoriaşii vor purta în mâini lumânări aprinse, iar un detaşament al Poliţiei Locale din sector va executa o defilare cu torţe, anunţă reprezentanţii primăriei.


    Credincioşii s-au înghesuit să atingă obiectul adulat
Credincioşii s-au înghesuit să atingă obiectul adulat

Duminică, ziua începe la ora 10.00 pentru credincioşii ortodocşi care vor putea fi martori la săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica Icoanei. Manifestarea continuă cu o nouă procesiune în jurul Parcului Grădina Icoanei şi cu o slujbă de sfinţire a icoanelor.

Conform tradiţiei creştine, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul e considerată una dintre cele mai vechi din lume, pictată de sfântul apostol Luca. Ea a fost adusă de la Mânăstirea Nămăieşti, judeţul Argeş. Icoana e renumită pentru ajutorul oferit femeilor care se roagă pentru a avea copii, dar şi pentru sprijinul de care s-au bucurat pacienţii grav bolnavi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto loterie istock jpg
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
Christa Pike jpg
maturator adobestock jpg
living room istock jpg
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
chiuveta bucatarie freepik jpg
spacejoy c0JoR  2x3E unsplash jpg
image
image