Imigranții, finanțați de Statul Islamic? Ce zice Traian Băsescu
Criza imigranților a acaparat întreaga Europă, iar românii au început deja să se teamă de venirea a peste 6.500 de refugiați în țară. Panica este răspândită printre cetățeni chiar și de politicieni, care fac declarații-șoc în legătură cu această situație.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, se află printre ei. Deși nu mai este implicat în politică, acesta găsește întotdeauna un subiect pe tema căruia să comenteze în mod public. De această dată, este vorba despre criza imigranților. Declarațiile fostului președinte sugerează faptul că este foarte posibil ca refugiații care urmează să vină în România ar putea fi finanțați de gruparea teroristă Statul Islamic, potrivit Mediafax.
Traian Băsescu a declarat că această criză reprezintă al doilea risc ca magnitudine după cel de-al doilea Război Mondial. Mai mult, fostul politician susține că serviciile secrete nu pot garanta faptul că unii dintre acești refugiați nu vin din partea grupării Statul Islamic.
„Suntem în fața celui de-al doilea risc ca magnitudine de la al doilea Război Mondial încoace. Cred că problemele de securitate sunt extrem de severe și ușurința cu care oamenii politici europeni reacționează mi se pare condamnabilă atâta timp cât nu sunt soluții ca acest val să fie oprit”, a declarat Băsescu, citat de Mediafax.
Românii, în pericol de a suferi atacuri teroriste din cauza refugiaților?
Mai mult, fostul președinte susține că acceptarea imigranților în țară în această perioadă îi supune pe români la riscul unor atacuri teroriste: „În România poate să apară oricând un atac terorist. Și eu văs pun un lucru. Nu există serviciu secret în Europa sau în lume, introducem aici, în această oală, și serviciile secrete americane, care să poată garanta că un procent din miile, zecile de mii de oameni care vin din Africa, din Orientul Mijlociu, din Afganistan și din Irak, nu sunt finanțați să vină chiar de Statul Islamic. (...) Ce pierd din vedere oamenii din stat și oamenii de decizie e faptul că Statul Islamic controlează producțiile din rafinăriile de țiței din Libia și Irak, controlează fluxurile teroriste din Orientul Mijlociu și Africa. Nu-i de joacă. Ei pot finanța ca printre acești amărâți să plaseze o rețea organizată în interiorul Uniunii Europene. Și eu nu uit, aduceți-vă aminte declarația Statului Islamic: Califatul va cuprinde Balcanii și Romînia” a mai declarat Traian Băsescu.
Fostul președinte mai susține faptul că deși există suficiente centre de refugiați, și deși este acord cu solidaritatea față de imigranți, România nu este pregătită pentru un risc de securitate atât de înalt. Mai mult, Băsescu crede că din cauza acceptării a 7.000 de imigranți, „bunătatea” României va fi abuzată în anii următori: „Nimeni nu poate garanta statului român că azi i se cere sp primească 7.000 de imigranți, iar la anul 30.000”, a adăugat Traian Băsescu.