În casa asta au murit doi copii şi mama lor

În casa asta au murit doi copii şi mama lor

Ultima actualizare:
Bărbatul a încercat să-şi salveze familia,  dar a inhalat gaz şi  a căzut inconştient
Bărbatul a încercat să-şi salveze familia, dar a inhalat gaz şi a căzut inconştient

O fetiţă în vârstă de 12 ani, frăţiorul ei de 2 ani şi mama lor de 35 de ani au murit, marţi seara, intoxicaţi cu monoxid de carbon eliberat de o sobă veche de 20 de ani.

Cei trei se aflau în mansarda casei de pe strada Trompetului. Tatăl, Gheorghe Dinu (37 de ani), era la parter, unde făcea ceva de mâncare şi băga lemne pe foc.

Bărbatul a încercat să-şi salveze familia, dar a inhalat gaz şi a căzut inconştient


    Bărbatul a încercat să-şi salveze familia,  dar a inhalat gaz şi  a căzut inconştient
Bărbatul a încercat să-şi salveze familia, dar a inhalat gaz şi a căzut inconştient

Mansarda avea ca unică sursă de încălzire burlanul sobei de la parter. Acesta traversa camera către hornul de pe acoperiş, aşa că femeia şi micuţii stăteau strânşi în jurul burlanului pentru a se feri de frigul pătrunzător.

Tocmai de aici li s-a tras şi sfârşitul. Deşi ancheta nu s-a finalizat încă, pompierii cred că burlanul vechi a eliberat monoxid de carbon în cameră, efectul fiind unul letal.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bloc explozie rahova facebook ciprian ciucu jpg
stațiune schi Austria jpg
poliția jpeg
obiect spatial minnesota facebook jpg
banner burger jpg
pod brazilia jpg
oaie jpeg
calorifer istock jpg
image
image