În luna mai ne plouă mai mult ca în aprilie

În luna mai ne plouă mai mult ca în aprilie

Ultima actualizare:

    Avertizări pentru marţi şi miercuri
Avertizări pentru marţi şi miercuri

Metorologii spun că în luna mai vor fi regiuni unde va ploua mai mult ca în luna aprilie. Iată ce estimează meteorologii pentru următoarele trei luni.

MAI. Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei în majoritatea regiunilor, iar spre sfârşitul lunii vor fi în jur de 26 de grade. Vor fi ploi în toată ţara, dar în vest, centru şi est sunt aşteptate ploi importante, până la 100 l/mp.

IUNIE. Precipitaţiile vor fi în majoritatea regiunilor, dar în nordul şi centrul ţării vor fi cantităţi până la 100 l/mp. Se aşteaptă o vreme mai caldă în sud-est, vest şi sud, însă aceste perioade vor fi alternate cu perioade de instabilitate atmosferică.

IULIE. Sunt estimate temperaturi mai ridicate în majoritatea regiunilor. Vor fi zile cu 32 de grade, însă vor fi şi zile când pragul de caniculă, de 35 de grade, ar putea fi atins şi chiar depăşit. Meteorologii estimează precipitaţii puţine, cu excepţia nordului ţării, unde ar putea să cadă 80 l/mp. (M.Dohi)



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ce ajută calitatea somnului jpg
calendar jpg
imunitate1 jpeg
ceai fierbinte Istock jpg
sufragerie istock jpg
pod brazilia1 jpeg
curatenie istock jpg
turda instagram png
image
image